Ripensia Timișoara a cedat în fața liderului! Alex Pelici: „Temători, fricoşi, speriaţi, de parcă am fi jucat cu Real Madrid”

Ripensia Timișoara a pierdut meciul cu liderul Sportul Snagov din cadrul etapei cu numărul 25 a Ligii a II-a. Ilfovenii s-au impus la limită, scor 2-1, iar antrenorul bănățenilor, Alex Pelici, s-a declarat dezamăgit de prestația elevilor săi.

Tehnicianul nu își poate explica atitudinea temătoare a jucătorilor Ripensiei Timișoara și speră că aceștia vor reuși să devină mai stăpâni pe forțele proprii.

„Nu cred că în repriza a doua s-a văzut care este liderul şi care este echipa de pe locul 11. Cred că am arătat bine. Am pierdut în urma greşelilor făcute în primele 20 de minute. Pentru asta nu avem nicio scuză. Temători , fricoşi, speriaţi, de parcă am fi jucat cu Real Madrid.

O panică inexplicabilă, că până la urmă eşti fotbalist şi asta faci toată ziua, te joci cu mingea. Şi mai şi trăim din asta. Asta e supărător. Când intrăm pe teren parcă am face tâmplărie. Trebuie să fim mai stăpâni şi mai fotbalişti”, a spus Alexandru Pelici, potrivit Telekom Sport.

Etichetat cu: , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 2

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26