Adina Diaconu, campioană europeană de tineret la tenis de masă! A 13-a medalie de aur din carieră!

Adina Diaconu a devenit în premieră campioană europeană sub 21 ani. Românca a spulberat-o în finala competiției de la Gondomar (Portugalia) pe rusoaica Maria Malanina, scor 4-0 (13-11, 11-6, 11-9, 11-7).

Este a 13-a medalie de aur din carieră la nivel juvenil pentru frumoasa jucătoare de 19 ani. Ea îl egalează astfel pe bielorosul Vladimir Samsonov în topul all-time al celor mai medaliați sportivi din istorie la nivel de cadeți, juniori și tineret. Federația internațională i-a acordat un amplu articol pe site-ul oficial. „3 nivele completate, doar unul în plus de rezolvat!”, a subtitrat forul mondial.

„Rezultatul din finală nu spune aproape nimic, dar a trebuit să lupt pentru fiecare punct. Sunt foarte fericită, jocul mi-a mers foarte bine de la începutul Campionatului European. Am simțit că sunt într-o formă foarte bună și că e anul meu. Sunt bucuroasă că am reușit să îmi dovedesc mie că după juniorat pot avea rezultate și la tineret și senioare. Mă voi pregăti cât pot de bine pentru Olimpiada de la Tokyo, visul meu”, a afirmat la cald Adina Diaconu.

Rareș Șipoș

România a mai obținut alte două medalii de bronz la Europenele de Tineret, prin Rareș Șipoș și Tania Plăian în probele de simplu. Pentru primul este a doua medalie consecutivă la Europenele de Tineret. Șipoș a pierdut dramatic semifinala cu viitorul campion, grecul Ioannis Sgouropoulos (11-7, 5-11, 6-11, 4-11, 15-13, 12-10, 9-11). „Nu mă voi opri să cred în mine și să muncesc pentru a-mi îndeplini visurile. E primul meu an de seniorat, e mult mai complicat. Jucătorii gândesc mult mai mult, totul devine ca și un șah. Obiectivele mele în acest sezon sunt o clasare cât mai bună la Jocurile Europene de la Minsk si la Campionatul European cu naționala României”, spune Rareș Șipoș.

Tania Plăian

Tania (18 ani) a fost în schimb una dintre surprizele competiției, ea fiind încă la vârsta junioratului: „Mă bucur că la prima participare am putut să fac o surpriză plăcută spectatorilor, federației și românilor. Mă simt mândră că sunt româncă. Principalul meu obiectiv este să devin campioană europeană de junioare în 2019”.

Președinte al Federației Române de Tenis de Masă și vicepreședinte al forului continental, Cristinel Romanescu spune că aceste rezultate îi dau încredere că echipa feminină de senioare va continua să domine tenisul de masă pe plan european, iar naționala masculină va deveni o forță pe plan mondial datorită noului val care vine din spate.

„Medalia de aur a Adinei îmi dă speranțe că echipa de senioare are deja pregătit schimbul de generații, vom avea o echipă la fel de puternică ca în ultimii ani. Mă bucură că și băieții sunt din ce în ce mai aproape de a atinge o înaltă performanță. Creionăm și formăm deja o echipă tânără, cu sportivi în topul european la juniori. Sunt convins că la următoarele Campionate Europene și chiar Mondiale de seniori România va arăta că deveni o forță și în tenisul de masă masculin”, a precizat Cristinel Romanescu.

Etichetat cu: , , , , , ,
Postat în ALTE SPORTURI, Tenis de masa

Comenteeeezi?!!

Comentati exclusiv pe SPTFM.ro...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26