Costache, eroul CFR-ului în Cupa României: „A fost o luptă foarte grea”

CFR Cluj s-a calificat în semifinalele Cupei României, în urma victoriei înregistrate în fața celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe.

Campioana a câștigat la limită, scor 1-0, datorită golului reușit de către Valentin Costache în minutul 60. Fotbalistul s-a declarat încântat de faptul că a reușit să își ajute echipa.

„A fost o luptă foarte grea, cred că aţi văzut şi dumneavoastră, ne-am luptat foarte mult, ne-am dat viaţa pe teren. Ne-a ieşit din nou, ne-am apărat şi am speculat pe contraatac şi pe eroarea adversarului.

Noi am profitat de acea greşeală (n.r. la faza golului, un jucător de la Sepsi era căzut pe teren, iar arbitrul nu a oprit jocul) şi ca orice jucător am vrut să dau gol. Mi-a ieşit, sunt bucuros că mi-am ajutat echipa. Le mulţumesc celor care au avut încredere în mine şi sper să o ţin tot aşa.”, a spus Costache, potrivit Telekom Sport.

În ceea ce privește lupta pentru titlu, Costache nu se vede campion cu CFR Cluj încă: „O să fie o luptă foarte grea, aţi văzut şi dumneavăastră ce echipă are Craiova, Steaua are jucători foarte buni şi eu zic că o să se joace până la ultimul meci”.

Etichetat cu: , , ,
Postat în Cupa Romaniei, FOTBAL INTERN

Comenteeeezi?!!

Comentati exclusiv pe SPTFM.ro...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26