FOTBAL FEMININ / Isabelle Mihail, primele impresii după tragerea la sorți în vederea calificărilor la EURO 2021

Dacă ar fi să o caracterizam pe Isabelle, primele gânduri care ne vin în minte, sunt legate de combativitatea ei, de dăruirea din teren și de pasiunea pentru fotbal. Când ajungi să o cunoști mai bine, firea ei directă și mereu optimistă te cucerește.

Recent, jucătoarea de origine română care activează în prezent în Statele Unite ale Americii, a câștigat trofeul Golul Anului 2018, oferit de FRF, gol ales din 16 reușite ale mai multor echipe naționale, seniori, juniori și feminin. În ultimul act, Isabelle Mihail l-a învins pe Ianis Hagi și al său gol din corner contra Bosniei-Herțegovina U21, reușit în drumul spre EURO 2019. Componentă a naționalei feminine, a adunat 57% dintre cele peste 2.900 de voturi validate.

Mereu alături de clubul Universitatea Olimpia Cluj, cum de altfel chiar ea mărturisea de atâtea ori în interviuri, a acceptat și de data aceasta să ne dezvăluie primele impresii legate de tragerea la sorți în vederea calificărilor la EURO 2021.

Reporter: Care este opinia ta legată de tragerea la sorți și care crezi că sunt șansele României?
Isabelle Mihail: Cred că suntem într-o grupă în care avem șanse mari să ne calificam la EURO 2021. Mulți spun că este o grupă grea, însă eu n-aș zice chiar la fel. Am evitat adversari importanți ca: Franța, Spania, Norvegia sau Suedia. Aceștia consider că erau adversarii care puteau să-ți diminueze șansele în grupă.
Pentru mine nu prea contează cu cine suntem în grupă, cred că dacă suntem toate sănătoase, putem învinge orice adversar. Nu va fi ușor însă, de aceea avem nevoie de susținere și încurajare din partea tuturor, dar în special a fanilor.
Vă spun că sunt încrezătoare și că putem reuși anul acesta și în anul viitor ceea ce ne dorim cu toții, meciuri bune și o calificare la Euro. Am foarte mare încredere în colegele mele, în echipă și în staff. Luptăm împreună și ne calificăm!

Rep.: Cum ai trăit momentul „Golul Anului 2018”?
Isabelle: Recunosc că am fost fericită și sunt mândră, sunt prima fotbalistă care câștigă acest trofeu. Cu toate acestea, nu aș fi putut câștiga trofeul de una singură, fără sprijinul colegelor mele din echipa, al staff-ului, dar și al fanilor care m-au votat. Sunt fericită să știu că fetele din clubul ”U” Olimpia au fost alături de mine, s-au mobilizat împreună cu familiile și toți susținătorii, și mi-au adus așa multe voturi. Fiecare vot a contat și contează pentru mine și le mulțumesc încă odată tuturor!

Rep.: Când revii în România?
Isabelle: Vin în această vară să mă pregătesc pentru meciurile României din toamnă. Cred că mă voi pregăti alături de Olimpia la Cluj.

Rep.: Care sunt obiectivele tale pentru viitor?
Isabelle: După finalizarea studiilor universitare în SUA, mi-ar plăcea să joc la o echipa de top într-un campionat puternic.

Rep.: Un mesaj pentru fani?
Isabelle: Să fie alături de noi și să creadă în fotbalul feminin! Hai România!

La tragerea la sorți pentru calificarea la Campionatul European 2021 (Women’s Euro 2021, turneul final din Anglia), România a făcut parte din urna a treia valorică, iar sorții au decis drept competitoare în grupa de calificare echipele din: Croația, Lituania, Belgia și Elveția.

În acest an vor avea loc următoarele partide:
29.08. Lituania – Croația
03.09. Elveția – Lituania
03.09. Belgia – Croația
04.10. Lituania – Elveția
08.10. România – Belgia
08.10. Elveția – Croația
08.11. România – Lituania
08.11. Croația – Belgia
12.11. Belgia – Lituania
12.11. Elveția – România

Sursa: u-olimpiacluj.ro

Etichetat cu: , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26