Alin Minteuan, după primul său meci ca antrenor principal la CFR Cluj: „A fost o săptămână fantastică”

După demiterea lui Antonio Conceicao, Alin Minteuan a preluat atribuțiile de antrenor principal și a câștigat primul său meci în acestă postură.

CFR Cluj a obținut cele trei puncte în prelungirile meciului cu Poli Iași, când George Țucudean, proaspăt intrat, a reușit să marcheze pentru 1-0.

La finalul partidei, Alin Minteuan a comentat prestația jucătorilor săi, situația lui Camora, dar și posibila revenire a lui Dan Petrescu la CFR Cluj.

„O victorie mare. Sunt extrem de fericit, nu numai pentru mine, şi pentru jucătorii care astăzi au fost extraordinari. Ţinând cont că 70 de minute am jucat în inferioritate, e un lucru mare să câştigi, mia ales în deplasare. A fost o săptămână fantastică. Ne-am simţit foarte bine la antrenament, antrenamente plăcute, atmosferă plăcută… Drept dovadă, jocul echipei şi rezultatul de la final.

Se pare că situaţia a fost gestionată foarte bine, din moment ce am câştigat astăzi. Se întâmplă lucruri de genul acesta în fotbal, la un jucător să i se ia banderola, să fie alt jucător căpitan. Oricum, Camora este un căpitan…. El are în ADN chestia asta de căpitan, aşa că nu trebuie să aibă pe mână o banderolă.

(n.r. Vă bântuie fantoma lui Dan Petrescu?) Nu cred. Ca o fantomă să te bântuie, persoana aia trebuie să fie… Nu mai spun cum. Nu e cazul. Habar nu am nimic. Mă simt foarte bine, am câştigat. Dacă va veni altcineva, va fi o presiune în plus pentru cel care va veni. Sunt şase puncte acum, nu se ştie ce se va întâmpla în următorul meci, Steaua – Craiova, deci va fi o presiune enormă pentru cel care vine. Dacă va veni, nu ştiu”, a declarat Alin Minteuan, potrivit Telekom Sport.

Etichetat cu: , , , , , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 1

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26