Antonio Conceicao, demis de la CFR Cluj! Cine asigură interimatul

Antonio Conceicao a fost demis de la CFR Cluj, după rezultatele slabe ale campioanei în startul lui 2019. Ardelenii nu au câștigat niciunul din cele trei meciuri disputate până acum, iar remiza cu Astra, 1-1, a fost ultima partidă pentru antrenorul portughez în Gruia. Interimatul va fi asigurat de Alin Minteuan.

Tehnicianul portughez de 57 de ani a fost invitat, luni, la o discuţie, în urma căreia s-a oficializat demiterea sa.

Oficialii campioanei fac eforturi pentru a-l readuce pe Dan Petrescu în „Gruia”. Lucrurile se vor lămuri în orele următoare, când „Bursucul” este așteptat să dea un răspuns final. Varianta ca Dan Petrescu să revină în Liga I nu este una utopică, deși are un salariu imens în liga secundă din China, la Guizhou Hengfeng, echipă cu care a retrogradat în acest an.

În cazul în care Petrescu nu va putea veni, CFR ar avea o soluţie de rezervă. Neluţu Varga ia în calcul soluţia Edi Iordănescu, cel care a început acest sezon pe banca trupei din Gruia. În acest moment Edi a ratat aproape orice şansă de a se mai califica în play-off cu Gaz Metan, iar conducerea clujeană îl vede o variantă foarte bună.

Un alt antrenor care s-ar afla pe lista feroviarilor este un alt portughez, Jose Peseiro. Lusitanul a mai activat în fotbalul românesc la Rapid, în urmă cu un deceniu, dar aventura acestuia în Giulești a durat doar câteva etape.

Etichetat cu: , , , , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 1

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26