Poli Timișoara, învinsă de o echipă de Liga a III-a, în ultimul amical al iernii

ACS Poli Timișoara a disputat sâmbătă o ultimă partidă de verificare înainte de reluarea campionatului Ligii a II-a.

Alb-violeții au întâlnit-o, pe Stadionul Electrica, pe ACS Dumbrăvița, echipa de pe locul 4 în clasamentul Seriei a IV-a din Liga a III-a. După 0-0 la pauză, oaspeții au marcat două goluri prin Voinea (min. 72), respectiv Rus (min. 77). Gazdele au redus din diferență prin Sidorenco (min. 83), dar nu au reușit să întoarcă rezultatul în favoarea lor.

Astfel, ACS Poli a pierdut cu scorul de 2-1 ultimul amical din această iarnă și, în săptămâna ce urmează, se va pregăti pentru primul meci oficial din acest an, cel cu Ripensia Timișoara, din cadrul etapei cu numărul 22 în Liga a II-a.

ACS Poli Timișoara a început în următoarea formulă de joc: Began – Bilomba, Bilia,  Ghidurea, Frederic – Dinu, Pop – Stere, Chemin, Bîrnoi – Diarra.

În a doua parte a meciului, Valeriu Răchită a schimbat total echipa: Avram – Țîgîrlaș, Paramatti, Uyi, Olteanu – Munteanu, Calugher – Golda, Rogoveanu, Oprea – Sidorenco

Rezultatele înregistrate de către ACS Poli Timișoara în această iarnă:

  • 1-2 cu Dumbrăvița
  • 0-3 cu FC Liov
  • 2-3 cu FK Okzhetpes Koksheta (nou promovată în prima ligă din Kazahstan)
  • 0-1 cu MFK Ruzomberok (locul 4 din prima ligă slovacă)
  • 0-1 cu SC Dnipro-1 (lider în liga secundă a Ucrainei)
  • 3-2 cu ACS Fortuna Becicherecu Mic
  • 1-0 cu Ghiroda și Giarmata Vii
  • 1-0 Millenium Giarmata
Etichetat cu: , , , , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 2, Liga 3

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26