Erik Lincar, antrenorul formației Turris-Oltul Turnu Măgurele, a vorbit în exclusivitate la Sport Total FM despre perioada de pregătire a liderului Seriei a 3-a din Liga a III-a.
„Am avut patru partide amicale interesante. Eu sunt foarte mulțumit de felul în care ne-am pregătit, deși a fost greu în aceste 12 zile, la Izvorani. Avem o echipă echilibrată, iar la startul campionatului cred că vom fi într-o formă bună.
Eu sunt optimist, abia aștept să înceapă campionatul, să jucăm pe puncte și pe bani!
Toată lumea vorbește foarte mult despre noi și Craiova, dar nu trebuie să facem greșeala să nu luăm în calcul și echipa din Horezu! Ei sunt la numai două puncte în spatele nostru, pe locul doi.
A trebuit să ne întărim de la mijloc în sus, de aceea am făcut aceste trei transferuri, Cruceru, Ciobanu și Voicu.
Vom mai avea două meciuri amicale: miercuri, la Slatina, și sâmbătă, la Turnu Măgurele, cu CSU Craiova”, a declarat Erik Lincar, în cadrul emisiunii „Fotbal la matineu”.