Novac țintește departe în 2019! Olimpiada, marele vis pentru recordmanul la suliță

Atletul legitimat recent la CSM București, deținător al recordului național la aruncarea suliței, și-a stabilit obiectivele pentru acest sezon

Deținător al recordului național la suliță (cu aruncare de 86,37 metri, reușită la Meetingul atletic de la Nembro, Italia, în iulie 2018), Novac (22 ani) este una dintre marile promisiuni ale atletismului românesc. Transferat recent la CSM București, Alexandru Novac este cel mai bun sulițaș din atletismul românesc. Încă de la juniori a depășit record după record, iar de aproape doi ani se luptă să-și bată propria performanță pe care și-a îmbunătățit-o constant.

Doar în 2018 și-a depășit de două ori cea mai bună aruncare, în iunie a obținut 83,02metri la o reuniune din Italia, pentru ca o lună mai târziu să arunce, tot în „Cizmă”, 86,37 – rezultat cu care a stabilit record național și care l-a propulsat în top 10 al celor mai valoroase încercări din sezon.

„Pe plan intern am o motivație mare să-mi demonstrez că pot să mă lupt cu mine, vreau să bat din nou recordul național. În ultimii doi ani mi-a fost cam greu, pentru că am fost eu contra mea la nivel de aruncări. Abia aștept să încep competițiile… La finalul lui februarie am naționalele de seniori, la București, și în luna martie, Cupa Europei de aruncări, în Slovacia” – Alexandru Novac, atlet CSM București.

Pe lângă medalii la concursurile interne, continentale și mondiale, sportivul de la CSM București visează cu ochii deschiși la podiumul olimpic și speră să-i calce pe urme ca număr de trofee cucerite Gabrielei Szabo, directorul Clubului Sportiv Municipal din București.

„Toate competițiile sunt importante pentru mine și îmi doresc medalii la fiecare, dar concursul suprem este Olimpiada … mi-aș dori să reușesc pentru țara mea ceea ce a reușit și fosta mare atletă Gabriela Szabo în cariera ei. Olimpiada bate la ușă, sper să-mi îndeplinesc baremul anul acesta și să fie totul bine acolo. Cel mai important este să ajung la Tokyo și să fiu sănătos. Dorința mea este să fiu cât mai sus în clasament” – Alexandru Novac, atlet CSM București.

Străinii vorbesc de Hagi, Mutu și Szabo
Novac a povestit că nu au fost puține momentele în care aflat peste hotare străinii i-au cerut detalii despre foști sau actuali sportivi români care au făcut performanță la nivel înalt în diverse discipline.

„În competiții mulți străini discută despre sportivii români. Am avut un concurs în Africa și toată lumea spunea de Hagi, Hagi, Mutu… la un concurs important din Franța cei de acolo au venit să mă întrebe direct de doamna Szabo. Sunt fericit că lumea vorbește laudativ despre oamenii din țara mea” – Alexandru Novac, atlet CSM București.

Jan Zelezny, idolul său
Medaliat cu argint la Jocurile Olimpice de tineret de la Nanjing din 2014, Alexandru Novac și-a stabilit ținte înalte și își dorește să-i atingă performanțele sportivului pe care el îl consideră a fi cel mai bun din toate timpurile în proba sa, Jan Zelezny. Cehul are cea mai bună aruncare în topul mondial, 98,48 metri, reușită în mai 1996. Zelezny deține primele patru performanțe all-time la suliță, fiind unul dintre cei mai medaliați atleți din lume.

„Nu pot să mă asemăn cu idolul meu la aruncări și nici cu stilul lui de a arunca, el a fost un fenomen… Cehul Jan Zelezny, deținătorul recordului mondial. Nu are un fizic impunător, nu este foarte înalt, dar ceea ce reușea în competiții este de-a dreptul fabulos” – Alexandru Novac, atlet CSM București.

Etichetat cu: , , , ,
Postat în ALTE SPORTURI, Atletism

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26