Dinamo mai aduce un fundaș central: „Sunt mândru că am semnat cu o asemenea grupare, care are tradiție europeană!”

Mircea Rednic continuă să facă transferuri pe bandă rulantă la Dinamo! Ultimul jucător care a bătut palma cu alb-roșiii este fundașul central slovac Ivan Hladik, 26 de ani.

Acesta a trecut cu bine vizita medicală, marți, și urmează să semneze un contract pe doi ani și jumătate.

„Sper să arăt și suporterilor dinamoviști de ceea ce sunt în stare. Am fost impresionat de ceea ce am văzut pe internet. M-am documentat în privința istoriei clubului, sunt mândru că am semnat cu o asemenea grupare care are tradiție europeană. Am aflat și că voi fi antrenat de un om cu carte de vizită europeană, Mircea Rednic.

Știu că a fost și Adam Nemec aici, nu l-am cunoscut personal, nu am vorbit cu el, dar îl știu de la echipa națională a țării noastre. Sper să fiu la fel de apreciat ca și el. Și de-abia aștept derby-urile din România, am văzut cât de spectaculoase sunt”, a spus Hladik pentru site-ul doardinamo.ro.

Cotat la 200.000 de euro de site-ul de specialitate Transfermarkt, fundașul de 1.93 metri și-a reziliat la începutul lunii februarie contractul cu Spartak Trnava, pentru care a jucat în 19 meciuri în acest sezon. Hladik a mai evoluat la Senica, MFK Vrbove și Rimaska Sobota.

Ivan Hladik are 17 selecții la naționala U21 a Slovaciei, pentru care a marcat un gol.

Etichetat cu: , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 1

Comenteeeezi?!!

Comentati exclusiv pe SPTFM.ro...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26