Florin Grapă, antrenorul echipei de volei Științei Bacău, a comentat în exclusivitate la Sport Total FM victoria la limită din turul sferturilor de finală ale Cupei CEV, 3-2 cu VK UP Olomuc, din Cehia.
„A fost un meci spectaculos, cu răsturnări de scor, am făcut o bună propagandă acestui sport. Putea să fie și 3-1 pentru noi, dar a fost 3-2… Sper să trecem de acest tur.
Fetele au simțit prezența spectatorilor din sală, după meci au dat mâna cu aceștia. Dacă privim scorul, 3-2 este un scor favorabil echipei din Olomuc, dar ce este mai frumos decât atunci când câștigi greu și te califici?
Astăzi am avut program de recuperare, de mâine avem câte două antrenamnte, în weekend avem meci la Glați, iar luni seară venim la București pentru a pleca spre Olomuc. Eu zic că fetele sunt capabile să se califice în semifinale. Vom face tot posibilul să jucăm în semifinalele acestei competiții.
Sper să nu fiu nevoit să-mi închei cariera în antrenorat din cauza problemelor financiare existente”, a declarat Florin Grapă, în cadrul emisiunii „Trafic Sport”.