Vasile Miriuță, după remiza cu CFR Cluj: „Am jucat cu cea mai bună echipă din România”

FC Hermannstadt a remizat pe terenul campioanei CFR Cluj, scor 1-1, în cadrul etapei cu numărul 22, prima din acest an.

Vasile Miriuță a jucat împotriva fostei sale echipe pe care o consideră „cea mai bună din România” și este mulțumit de prestația elevilor săi.

„Am jucat cu cea mai bună echipă din România, cu cei mai buni jucători. Am făcut o primă repriză extraordinară. În a doua repriză era normal să vină peste noi. Am luptat formidabil, dar am avut și șansă. Ca antrenor, dacă nu ai noroc, mai bine te lași de meserie. E bine că am luat un punct.

În a doua repriză au avut niște ocazii uriașe. Era normal, au venit peste noi. Când ai cei mai buni jucători din țară, e normal să domini adversarul. Ne-am apărat bine, suntem o echipă mică, trebuie să ne vedem lungul nasului. Forța grupului face mai mult decât valoarea individuală”, a declarat Vasile Miriuță, potrivit DigiSport.

FC Hermannstadt ocupă locul 7 în clasamentul Ligii I, fiind la trei puncte de play-off, în timp ce CFR Cluj este lider, având un avans de șase puncte față de FCSB, ocupanta locului secund.

Etichetat cu: , , , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 1

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26