Alexandru Mitriță, din Craiova la New York? Marcel Popescu: „Oferte sunt, dar nu înseamnă că ești obligat să vinzi”

Alexandru Mitriţă, vedeta lui U Craiova, este curtat intens în această perioadă şi este foarte probabil ca în perioada imediat următoare internaţionalul român de 24 de ani să părăsească Liga I.

Recent a avut loc a doua rundă de negocieri între olteni şi New York City, iar Craiova a solicitat, conform informaţiilor Digi Sport, mărirea cu un milion de euro a ofertei de 6 milioane pentru a lua în calcul despărţirea de căpitanul său.

New York City nu are nicio problemă să plătească 6 milioane de euro pentru internaţionalul român care a marcat 12 goluri în acest sezon, iar fotbalistului să-i asigure un salariu de 1,3 milioane de euro pe sezon. Tratativele au fost întrerupte pentru refacerea calculelor.

„Există oferte, nu doar din Statele Unite. Oferte sunt, dar nu înseamnă că ești obligat să vinzi dacă există oferte. Nu pot să vă spun că e o sumă greu de refuzat, sau că e o ofertă de 7 milioane. Sunt jucători pe lista unor cluburi importante care încearcă să-i ia încă din iarnă, nu din vară, așa cum ne-am dori noi”, a fost reacţia lui Marcel Popescu în acest sens, la Digi Sport.

Etichetat cu: , , , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 1

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26