EXCLUSIV / Probleme pentru Gică Mihali, noul antrenor de la Balotești: „Noi unde ne antrenăm?”

Gică Mihali, noul antrenor al echipei CS Balotești, a vorbit în exclusivitate la Sport Total FM, despre provocarea pe care a acceptat-o în această iarnă.

Tehnicianul are ca misiune salvarea de la retrogradare a echipei aflate pe locul 18 în clasamentul Ligii a II-a. Nici nu a ajuns bine la Balotești și deja s-a lovit de câteva probleme: condițiile de antrenament și anularea amicalelor din cauza condițiilor meteo.

„E o misiune dificilă, poate și imposibilă, nu se știe. Situația e delicată, normal, dar mă bazez că putem să facem și noi 3-4 transferuri. Voiam să muncesc. Sunt aproape de casă, nu mai trebuie să merg prin alte părți.

Și timpul este foarte scurt și nici nu prea avem unde să ne antrenăm. Aici este cea mai mare problemă. Terenurile sunt impracticabile. Trebuia să avem un meci amical, nu s-a mai putut ajunge la Modelu. Plus că suntem în întârziere foarte mult. Unde ne antrenăm? În schimb, ce m-a convins, președintele a fost foarte cinstit. Nu a zis că el oferă luna de pe cer. A fost un om foarte cinstit și corect.

Noi nu suntem o echipă de mari valori. Va trebui să câștigăm meciurile prin muncă. Le-am spus și ieri în vestiar: determinare, numai prin asta se câștigă. Mulți prieteni de-ai mei îmi spun că e imposibil. În fotbal e posibil orice”, a declarat Gică Mihali, în cadrul emisiunii „Fotbal la matineu”.

Etichetat cu: , , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 2

Comenteeeezi?!!

Comentati exclusiv pe SPTFM.ro...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26