EXCLUSIV / Petre Grigoraș nu concepe ca Farul să retrogradeze: „Datoria noastră este să ne salvăm de la rușine în acest sezon!”

Petre Grigoraș, antrenorul echipei Farul Constanța, a vorbit în exclusivitate la Sport Total FM despre situația din cadrul grupării de la malul mării, care se află pe loc retrogradabil în clasamentul Ligii a II-a în pauza de iarnă.

„Datoria noastră este să ne salvăm de la rușine în acest sezon, iar pentru anul următor să formăm o echipă competitivă.

Atât timp cât îți dorești altceva, este normal să apară și schimbări de jucători. Nu este drăguț, dar este util. Vor fi cel puțin zece jucători de care ne vom despărți, astfel că Farul Constanța va avea o formulă nouă în retur.

Până ce vom începe pregătirea, pe data de 14 ianuarie, sperăm să avem lotul stabilit în proporție de 80-90 la sută. Vom încerca să aducem jucători liberi de contract. Pe 1 februarie vom pleca în cantonament în Antalya.

Autoritățile locale vor fi alături de noi, așa cum ne-au promis. Constanța va fi unită așa cum nu a fost vreodată. Suporterii trebuie să înțeleagă că trebuie să susțină echipa și la bine, și la rău. Nu trebuie să fie preocupați de o anumită persoană sau alta, a declarat Petre Grigoraș, în cadrul emisiunii „Fotbal la matineu”.

Etichetat cu: , , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 2

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26