Laurenţiu Reghecampf și-a găsit echipă, după demiterea de la Al Wahda!

Laurenţiu Reghecampf şi-a găsit echipă la ceva mai mult de o lună de la despărţirea de Al Wahda. Tehnicianul român de 43 de ani va antrena în următorii doi ani pe Al Wasl, din Dubai.

Chiar dacă la ultima grupare nu a impresionat, Reghe are o cotă excelentă în zona ţărilor arabe. Deşi s-a vorbit despre posibilitatea de a merge în Germania, în cele din urmă viitorul antrenorului e legat tot de zona Golfului.

Reghecampf s-a înţeles sâmbătă seară cu Al Wasl, formaţie care se află într-o situaţie foarte dificilă. El îi va locul lui Hassan Al Abdouli, numit interimar de conducerea clubului.

Tehnicianul român va avea ca obiectiv în primul an salvarea echipei de la retrogradare, în conditiile în care Al Wasl ocupă modestul loc 10 în campionat.

La finalul lui noiembrie Laurenţiu Reghecampf a fost dat afară de la Al Wahda, dar a fost despăgubit cu o sumă record: 2,2 milioane de euro. Din câte se pare, salariul pe care îl va avea la Al Wasl se apropie de 3 milioane de euro/anual.

După demiterea lui Dică, Becali s-a gândit în primul rând la Reghe, cel care i-a adus numeroase satisfacţii în primul său mandat la FCSB. Deşi era liber de contract, tehnicianul a refuzat, ştiind că are pe masă oferte superioare din punct de vedere financiar.

sursa: Digi Sport

Etichetat cu: , , , , , ,
Postat în Campionate externe, FOTBAL EXTERN

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26