EXCLUSIV / Elisabeta Lipă: „Ce m-a bucurat mult în acest an este că băieții au ajuns, în sfârșit, să se bată acolo cu fetele!”

Elisabeta Lipă, președintele Federației Române de Canotaj, a vorbit în exclusivitate la Sport Total FM despre performanțele obținute pe parcursul acestui an de canotorii din subordine.

„Suntem pentru al doilea an consecutiv pe primul loc în topul federațiilor naționale! Avem titlul mondial într-o probă olimpică, dar ce m-a bucurat pe mine mult în anul acesta este că băieții au ajuns, în sfârșit, să se bată acolo cu fetele! Faptul că am avut patru finale îmi dă speranțe că pot să mă lupt în continuare.

Noi aproape jumătate din bugetul Federației îl investim în cei mici. Avem o generație dornică de performanță. Eu nu am auzit sportiv să spună că vor să se lase, că vor să renunțe.

Nu prea este timp de vacanță. Vineri avem Cupa Federației pe ergometru, apoi vor pleca în binemeritat vacanță. Pe 6 ianuarie vor pleca în pregătire la apă caldă, în Italia, pentru aproape trei luni. Anul viitor va fi enorm de greu, va fi anul calificărilor pentru JO de la Tokyo, din 2020.

Specialiștii din Minister știu cam cât ne trebuie pentru a ne pregăti și a concura, dar niciodată nu este suficient. Cerințele sunt enorme atunci vrei medalii de aur. Bineînțeles, avem și sprijinul COSR”, a spus Elisabeta Lipă, în cadrul emisiunii „Trafic Sport”.

Etichetat cu: , , , , , ,
Postat în ALTE SPORTURI, Canotaj, SPORTURI NAUTICE

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26