AUDIO – EXCLUSIV / Mariana Târcă a prefațat meciul decisiv pentru calificarea în semifinale: „Ungaria nu mai este ce a fost nici pe departe”

Mariana Târcă a vorbit în exclusivitate la Sport Total FM, despre parcursul echipei naționale de handbal feminin a României la Campionatul European din Franța și a prefațat meciul decisiv cu Ungaria.

„Îmi pare rău că am ajuns să stăm la mâna adversarilor, deoarece consider că avem o echipă valoroasă. Nu știu ce s-a întâmplat între timp, vedeți, rezultatele sunt foarte surprinzătoare.

Eu spun că totul stă în mâna noastră. Ungaria nu mai este ce a fost nici pe departe. Au o jucătoare, Kovacsics, care singură nu poate să ne pună probleme. Echipa României arată bine, merită și ar fi păcat să nu ne bucurăm de succesele acestor fete. Eu am încredere. Ele conștientizează, își doresc foarte mult. Și eu am mari speranțe în acest lider al echipei naționale, Cristina Neagu. Are puterea de a reveni, nu cedează și nu o copleșesc emoțiile nereușitei. Îmi place mult poarta și chiar am remarcat cuplul Neagu – Pintea care trebuie pus în valoare. Eu zic că șansele sunt în mâna noastră și sunt convinsă că diseară ne vom bucura de o calificare în semifinale.”, a declarat Mariana Târcă, în cadrul emisiunii „Execuții în direct”.

Etichetat cu: , , , , , ,
Postat în ALTE SPORTURI, Handbal

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26