Vasile Miriuță a dat verdictul după remiza cu echipa sa de suflet: „Cred că rezultatul de egalitate este echitabil”. L-a complimentat pe Rednic

Hermannstadt îi prelungește criza lui Dinamo, după 1-1 în meciul de la Târgu Mureș. Formația lui Vasile Miriuță s-a ales cu un punct însă tehnicianul sibienilor a tremurat serios la ultima fază a partidei, atunci când șutul lui Mihai Popescu a lovit bara transversală. Cu toate astea, fostul antrenor al lui Dinamo consideră că remiza este rezultatul just.

„Am avut o partidă foarte grea, pe un teren foarte greu. Ambele echipe au muncit. În prima repriză am mai avut niște situații. În a doua repriză nu s-a mai putut juca fotbal. Cred că rezultatul de egalitate este echitabil. N-a contat că am jucat cu Dinamo. Ne-am fi dorit să câștigăm indiferent de adversar. După bara lui Popescu nici n-am putut să mă bucur. Mi s-au înmuiat picioarele. Bine că nu s-a mai repetat scenariul din tur și s-a terminat 1-1”, a declarat Vasile Miriuță.

Tehnicianul lui Hermannstadt este convins că Mircea Rednic va izbuti să redreseze situația la formația din Ștefan cel Mare.

„Nu e ușor nici pentru Mircea Rednic. Nici mie nu mi-a fost, când am venit la Sibiu și am preluat echipa din mers, dar am primit ajutor. Eu le doresc succes în continuare. Cred că Mircea Rednic este între primii trei antrenori din România. Îi doresc și sper să scape de zona aia fierbinte a clasamentului”, a subliniat Miriuță.

Cu doar un meci pierdut în ultimele 7, Hermannstadt a ieșit din zona periculoasă a clasamentului și s-a apropiat de primele locuri. Cu toate acestea, Vasile Miriuță rămâne realist.

„Obiectivul nostru rămâne evitarea retrogradării. Vom încerca să scoatem maxim din ultimele două jocuri, vom pleca în vacanță și sperăm să ne mai întărim. Anul viitor va fi și stadionul gata, dar singurul lucru la care ne gândim este rămânerea în Liga I”, a precizat antrenorul sibienilor.

Etichetat cu: , , , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 1

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26