Mircea Rednic a insistat pentru revenirea lui Ionel Dănciulescu la Dinamo: „Mi se pare normal ca el să fie aici”

Ionel Dănciulescu a revenit la Dinamo pe postul de team manager (DETALII AICI), iar Mircea Rednic a fost cel care a insistat pentru acest „transfer”.

Tehnicianul echipei din „Ștefan cel Mare” a recunoscut că nu i-a fost greu să îl convingă pe „Danciu” să revină la echipă și totodată că l-a dorit la Dinamo pentru că are nevoie de el. Mircea Rednic se va sfătui cu Ionel Dănciulescu vizavi de viitoarele transferuri și nu numai.

„Important e că am reuşit să îl aduc lângă mine, lângă echipă. El ştie foarte bine ce are de făcut, e un câştig pentru grup şi chiar îmi pare foarte bine că o să vină alături de Dinamo. (n.r. V-a fost greu să îl convingeţi?) Cred că avea bagajele făcute. Mi se pare normal ca el să fie aici şi tot ce a făcut el ca jucător şi după aia ca şi conducător. A avut şi el perioade ca toţi oamenii. Câteodată mai facem greşeli. Dar mă bucur că am reuşit şi cei din conducere au înţeles şi s-a luat decizia ca el să revină lângă echipă.

Când ai un om ca şi Dănciulescu, care are atâta experienţă, normal că trebuie să te consulţi şi cu el şi să îi prezinţi jucătorii pe care tu îi vrei. Tot tu decizi dar un sfat primit de la Dănciulescu cred că e un sfat util. Nu vreau să îl aduc că e frumos, că arată bine, că vorbeşte bine. Îl aduc pentru că am nevoie de el”, a spus Mircea Rednic, potrivit Telekom Sport.

Etichetat cu: , , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 1

Comenteeeezi?!!

Comentati exclusiv pe SPTFM.ro...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj391820
2FCSB341814
3FC Viitorul33186
4U Craiova 1948321817
5Sepsi Sfantu Gheorghe27185
6Gaz Metan Medias2718-1
7Astra Giurgiu24183
8AFC Hermannstadt2118-3
9Poli Iasi2118-10
10FC Botosani2018-4
11Dinamo Bucuresti1818-12
12Dunarea Calarasi1718-5
13Concordia Chiajna1718-13
14FC Voluntari1118-17