Claudiu Keșeru este de neoprit și marchează pe bandă rulantă în Bulgaria, pentru Ludogoreț Razgrad. Românul a reușit să puncteze din nou în campionat, în derby-ul cu ȚSKA Sofia.
Claudiu Keșeru a deschis scorul în minutul 29, cu capul, în urma unei lovituri de colț executate perfect de către Wanderson. Astfel, cu reușita din prima repriză, Keșeru a bifat golul cu numărul 14 pentru Ludogoreț în 18 partide în competiția internă.
În vârstă de 32 de ani, Keșeru se află în cel de-al patrulea sezon la Ludogoreț, echipă cu care are contract până în 2020.
Golul lui Claudiu Keșeru nu a fost de ajuns pentru a aduce victoria echipei sale, la care și celălalt român, Cosmin Moți, a fost integralist. În minutul 67, Despodov a egalat din assist-ul lui Manolev și meciul s-a încheiat 1-1.
Ludogoreț rămâne lider detașat în Bulgaria, cu 45 de puncte în 18 etape, iar ȚSKA Sofia este pe locul secund, cu 39 de puncte, urmată îndeaproape de Levski Sofia.