FOTO / Horia Tecău a jucat tenis pe gheață cu micuții, de Sfântul Nicolae: „M-am bucurat că am putut fi alături de copii în această zi atât de specială pentru ei”

Horia Tecău a fost prezent, joi după amiază, cu ocazia zilei de Sfântul Nicolae, în centrul comercial AFI Cotroceni, unde a avut loc cea de-a șaptea ediție a evenimentului Kids Day, dedicat copiilor. Evenimentul din zona patinoarului Cotroceni on Ice a fost organizat de Horia Tecău și AFI Europe România.

Față de edițiile din anii precedenți, cea din 2018 a avut și o componentă socială: pe lângă copiii pasionați de tenis, care au venit să îl cunoască pe Horia și să asculte sfaturile și poveștile lui despre începuturile carierei sale, la eveniment au participat și 25 de copii din partea Fundației Parada, care s-au bucurat de o zi în compania unuia dintre cei mai mari jucători de tenis din România.

Aceștia au jucat tenis cu Horia, au făcut poze și au primit autografe și cadouri de la el, apoi, alături de Horia, au fost conduși la Museum of Senses, un spațiu al senzatiilor și al iluziilor optice, aflat în centrul comercial AFI Cotroceni. Ulterior, copiii s-au bucurat de ședințe gratuite de LaserMaxx, apoi au luat masa la un restaurant din centrul comercial.

„M-am bucurat că am putut fi alături de copii în această zi atât de specială pentru ei, care marchează începutul sărbătorilor de iarnă. Sunt conștient de faptul că sunt foarte mulți copii cu potențial de a ajunge mari jucători de tenis.

Ei sunt acolo și e datoria noastră să îi descoperim, să îi încurajăm și să îi ajutăm să vadă frumusețea acestui sport. E motivul pentru care insist să continui tradiția organizării acestui Kids Day în fiecare an, iar anul acesta sunt cu atât mai bucuros cu cât am avut șansa de a mă întâlni și cu niște copii care nu ar fi avut, altfel, acces la astfel de experiențe. Sper că le-a plăcut și lor la fel de mult cât mi-a plăcut și mie”, a spus Horia Tecău.

Etichetat cu: , , , ,
Postat în ALTE SPORTURI, Tenis

Comenteeeezi?!!

Comentati exclusiv pe SPTFM.ro...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj432021
2FCSB402018
3U Craiova 1948352016
4FC Viitorul33203
5Sepsi Sfantu Gheorghe30207
6Astra Giurgiu28205
7Gaz Metan Medias2820-3
8Poli Iasi2720-6
9AFC Hermannstadt2520-1
10FC Botosani2320-5
11Dinamo Bucuresti2220-9
12Dunarea Calarasi1720-9
13Concordia Chiajna1720-18
14FC Voluntari1220-19