Flavius Stoican a „înțepat” din nou conducerea, după remiza cu Sepsi: „S-au mai încercat şi înainte de această partidă nişte alunecări”

Poli Iași a remizat cu Sepsi Sfântu Gheorghe, scor 1-1, în cadrul etapei a 17-a din Liga I. Antrenorul moldovenilor, Flavius Stoican, s-a declarat mulțumit de jocul prestat de către elevii săi.

„Este important acest punct, este un punct acumulat, dar cel mai mult mă bucură jocul. Pe un frig pătrunzător, băieţii au alergat, şi-au dorit foarte mult, au avut o evoluţie foarte bună. La fel şi adversarii. A fost un joc foarte bun pe o asemenea vreme. Este o situaţia dificilă pentru noi, dar se poate întâmpla orice şi încă sperăm să prindem play-off-ul. Putem lega câteva victorii şi să urcăm acolo”, a declarat Flavius Stoican, potrivit Telekom Sport.

În ceea ce privește situația din cadrul clubului, tehnicianul a dezvăluit că lucrurile nu par să se îndrepte pe un făgaș mai bun. Stoican a criticat atitudinea celor din conducerea echipei de la Iași.

„Important este ca analizele să le facem fiecare, cu toţii, şi apoi să discutăm. Dar şi în această atmosferă, care nu a fost propice performanţei, ceea ce s-a întâmplat zilele trecute, noi am reuşit să fim un grup unit, să ne vedem doar de antrenamente.

Am încercat să ţin jucătorii departe de acest scandal. Ce am avut de spus, am spus eu. S-au mai încercat şi înainte de această partidă nişte alunecări, uite amenda, nu e amenda! Mie nu îmi plac oamenii care nu îşi asumă nişte lucruri. Eu, când am luat o decizie, mi-o asum public. După aia încep alunecări de-astea, care nu sunt normale.

Iar oamenii care nu şi-o asumă, sunt neasumaţi, pentru mine… Îi dau deoparte şi îi las să gândească ce vor şi să facă ce vor. Gândul meu este să antrenez această echipă, până când lucrurile ies de sub control. Eu sper, am tot spus, vreau linişte. Atât!” , a spus Flavius Stoican.

Etichetat cu: , , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 1

Comenteeeezi?!!

Comentati exclusiv pe SPTFM.ro...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj391820
2FCSB341814
3FC Viitorul33186
4U Craiova 1948321817
5Sepsi Sfantu Gheorghe27185
6Gaz Metan Medias2718-1
7Astra Giurgiu24183
8AFC Hermannstadt2118-3
9Poli Iasi2118-10
10FC Botosani2018-4
11Dinamo Bucuresti1818-12
12Dunarea Calarasi1718-5
13Concordia Chiajna1718-13
14FC Voluntari1118-17