Preşedintele UEFA, sedus de Liga Națiunilor: „A avut un succes mai mare decât ne-am aşteptat. Este o competiţie foarte interesantă, iar toate cifrele sunt fantastice!”

Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, a afirmat că noua Ligă a Naţiunilor, care înlocuieşte meciurile amicale internaţionale în anii în care nu se dispută preliminarii pentru Campionatul European sau Cupa Mondială, s-a bucurat de un succes peste aşteptări.

„Liga Naţiunilor a avut un succes mai mare decât ne-am aşteptat. Este o competiţie foarte interesantă, care oferă şi o şansă de calificare la Campionatul European pentru echipele din Grupa D, de exemplu, lucru imposibil până acum, iar toate cifrele sunt fantastice”, a spus Ceferin, în cadrul unei conferinţei de presă pe care a susţinut-o la Bruxelles.

Conducătorul UEFA a adăugat, în glumă, că este conştient de faptul că unele dintre marile echipe au fost nemulţumite de faptul că au retrogradat într-o grupă inferioară din Liga Naţiunilor. „Vor exista mereu plângeri din partea marilor naţiuni fotbalistice: «Jucăm cu ţări mici», «Nu jucăm între noi», dar şi din partea echipelor mai mici: «Nu câştigăm niciodată!»”, a menționat slovenul.

Preşedintele Asociaţiei Cluburilor Europene (ECA) şi al clubului Juventus Torino, Andrea Agnelli, a lăudat la rândul său noua competiţie. „Este foarte apreciată de către fani şi jucători. Este un succes”, a declarat Agnelli.

Etichetat cu: , , , ,
Postat în FOTBAL EXTERN

Comenteeeezi?!!

Comentati exclusiv pe SPTFM.ro...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj391820
2FCSB341814
3FC Viitorul33186
4U Craiova 1948321817
5Sepsi Sfantu Gheorghe27185
6Gaz Metan Medias2718-1
7Astra Giurgiu24183
8AFC Hermannstadt2118-3
9Poli Iasi2118-10
10FC Botosani2018-4
11Dinamo Bucuresti1818-12
12Dunarea Calarasi1718-5
13Concordia Chiajna1718-13
14FC Voluntari1118-17