Penultima zi a Mondialelor de lupte seniori under 23 de la Bucureşti s-a încheiat cu o nouă medalie pentru sportivii noştri, bronz la stilul libere, categoria 79 kilograme. La care se adaugă două calificări în finalele de duminică.
Omaraskhab Nazhmudinov, fost luptător rus, naturalizat anul acesta, a urcat pe a treia treaptă a podiumului categoriei 79 a stilului libere, după ce l-a învins la capătul unui meci dramatic, pe japonezul Yjuro Yamasaka, scor 9-8. Înaintea acestei dispute trecuse de grecul Gheorgki Meletov în optimi, cedând apoi în sferturi în faţa georgianului Nika Kentchadze, viitorul campion mondial. În recalificări, Nazhmudinov l-a întrecut pe un alt luptător naturalizat, bulgarul Engin Rashid Ismail cu 5-3. A fost a şasea medalie pentru România.
A şaptea va fi obţinută duminică seara de Maxim Vasilioglo, 74, care va lupta pentru aur sau argint cu georgianul Artur Naifonov. Pentru a opta, de bronz, se va bate Nikolai Ohlopkov la 61.