Suspendare drastică pentru Laurențiu Rus, după lovitura brutală aplicată lui Mihăilă! Poli Iași va face recurs

Laurențiu Rus, de la Poli Iași, a fost suspendat 9 etape de Comisia de Disciplină a FRF, după faultul extrem de dur comis asupra lui Valentin Mihăilă în meciul Poli Iași – Craiova (0-3), disputat vinerea trecută.

Pedeapsa este aproape de pragul maximum prevăzut de Regulament, adică 10 etape. Fundașul dreapta de 33 de ani a încasat și o amendă de 20.000 de lei! Decizia e executorie, dar poate fi atacată cu recurs.

Practic, în urma suspendării de 9 etape, jucătorul Iașiului va mai putea juca abia la mijlocul lunii februarie 2019, cu 3 etape înainte de finalul sezonului regular.

Laurențiu Rus a comis un fault extrem de dur asupra lui Valentin Mihăilă, în minutul 10 al partidei Poli Iași – Craiova. Acesta l-a izbit cu brațul în zona gâtului pe jucătorul oltean, care a rămas inconștient pe gazon. Mihăilă, în vârstă de doar 18 ani, și-a revenit la stadion, dar a fost dus și la spital, pentru investigații. În acest moment, se află în afara oricărui pericol.

Clubul Poli Iași va face recurs la decizia dată de Comisia de Disciplină, iar acesta va fi judecat pe 15 noiembrie. Mai mult, conducerea moldovenilor nu are de gând să-i rezilieze contractul lui Rus, decât dacă acesta va insista.

Etichetat cu: , , , , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 1

Comenteeeezi?!!

Comentati exclusiv pe SPTFM.ro...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj401920
2FCSB371916
3U Craiova 1948351919
4FC Viitorul33194
5Gaz Metan Medias2819-1
6Astra Giurgiu27195
7Sepsi Sfantu Gheorghe27194
8Poli Iasi2419-9
9FC Botosani2319-3
10AFC Hermannstadt2219-3
11Dinamo Bucuresti1919-12
12Dunarea Calarasi1719-6
13Concordia Chiajna1719-15
14FC Voluntari1119-19