FIFA vrea să mărească numărul participantelor la Cupa Mondială din 2022: „Analizăm această variantă. Dacă va fi posibil, de ce nu?”

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a anunțat miercuri că organizaţia pe care o conduce analizează posibilitatea creşterii numărului echipelor participante la Cupa Mondială din 2022, prin atragerea altor state din zona Golfului Persic la competiţia găzduită de Qatar.

FIFA a decis deja să sporească numărul participantelor la Cupa Mondială, de la 32 la 48, începând cu ediţia din 2026, încredinţată Statelor Unite, Mexicului şi Canadei, însă forul forul fotbalistic mondial vede posibilă această extindere chiar de la ediţia viitoare, din Qatar.

„Am decis să creştem numărul echipelor participante la turneul final al Cupei Mondiale, de la 32 la 48, iar acest lucru se va întâmpla în 2026. Ce se va întâmpla în 2022? Analizăm această variantă. Dacă va fi posibil, de ce nu?

Trebuie să vedem dacă este posibil, dacă este fezabil. Vom discuta cu prietenii noştri din Qatar, vom discuta cu mulţi alţi prieteni din regiune şi sperăm că acest lucru se va întâmpla. Iar dacă nu, măcar am încercat. Vom încerca, pentru că trebuie întotdeauna să încercăm să facem lucrurile într-o manieră mai bună”, a declarat Gianni Infantino în cadrul congresului anual al Confederaţiei Asiatice de Fotbal, de la Kuala Lumpur.

Statul Qatar, cu o populaţie de doar 2,5 milioane locuitori, a obţinut în 2010 dreptul de a găzdui Cupa Mondială, cu un turneu final la care să participe 32 de echipe. Infantino a explicat că o creştere a numărului participantelor la ediţia din 2022 ar impune cooperarea cu alte ţări din regiunea Golfului Persic.

Etichetat cu: , , , ,
Postat în FOTBAL EXTERN

Comenteeeezi?!!

Comentati exclusiv pe SPTFM.ro...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj301511
2FCSB281514
3U Craiova 1948261515
4FC Viitorul26152
5Gaz Metan Medias25150
6Astra Giurgiu20153
7Sepsi Sfantu Gheorghe20152
8Dunarea Calarasi1715-2
9Dinamo Bucuresti1715-6
10Concordia Chiajna1715-9
11Poli Iasi1715-10
12FC Botosani1615-4
13AFC Hermannstadt1515-3
14FC Voluntari815-13