AUDIO – EXCLUSIV / Cel mai tânăr campion național la drift, Iulian Jumuga, în studioul Sport Total FM: „Echipa mea este formată dintr-o singură persoană, tatăl meu”

Iulian Jumuga, campion național la drift, a fost prezent în studioul Sport Total FM, în calitate de invitat al emisiunii „Trafic Sport”, moderată de către Horațiu Sima și Ionel Luțan.

Acesta ne-a împărtășit experiențele sale, după ce, la doar 23 de ani, a cucerit titlul în cadrul Campionatului Național de Drift.

„Sunt ușor emoționat pentru acest final de an neașteptat. Am debutat la 16 ani, cu ajutorul lui Marius Mitrache. Am început timid, cu o mașină foarte slab modificată, dar cu multă pasiune în suflet. Tatăl meu este și el foarte pasionat și obișnuiam să mergem la diverse evenimente. Eram obsedat, și încă sunt, de mașini și de motosport. Pentru a intra în legalitate, este nevoie de o școală de drift. Fiecare pilot a urmat o școală de drift.

La drift suntem ca o mare familie. Suntem uniți și asta se vede de afară. Majoritatea piloților m-au susținut, m-au încurajat. Mi-au oferit suportul lor să îmi pot construi alături de tatăl meu o mașină bine pusă la punct. Echipa mea este formată dintr-o singură persoană, tatăl meu. Este foarte multă pasiune, dorință, dragoste și nu știu dacă un pilot ar putea să aibă mai mare încredere în cineva decât în tatăl său.

Costă destul de mult. La momentul la care eu m-am apucat, costurile erau destul de mici, 200-300 de euro pe etapă. Ne permiteam, era un hobby. Ieșeam pur și simplu din rutină. Cu timpul, nivelul a crescut considerabil și a trebuit să mă orientez pentru a obține un anumit buget. Un mare plus al meu a fost vârsta și am atras foarte mult prin acest aspect.

Mașina am achiziționat-o în urmă cu șapte ani. Este vorba despre un BMW E36. În timp am bunătățit-o și am ajuns la 600 de cai putere. Din fericire, nu avem o limitare din acest punct de vedere”, spune Iulian Jumuga.

Emisiunea poate fi ascultată integral pe site-ul nostru, www.SPTFM.ro, apăsând butonul play din caseta de mai jos.

Etichetat cu: , , , , , , , ,
Postat în ALTE SPORTURI, Auto&Moto

Comenteeeezi?!!

Comentati exclusiv pe SPTFM.ro...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj301511
2FCSB281514
3U Craiova 1948261515
4FC Viitorul26152
5Gaz Metan Medias25150
6Astra Giurgiu20153
7Sepsi Sfantu Gheorghe20152
8Dunarea Calarasi1715-2
9Dinamo Bucuresti1715-6
10Concordia Chiajna1715-9
11Poli Iasi1715-10
12FC Botosani1615-4
13AFC Hermannstadt1515-3
14FC Voluntari815-13