Aurel Beldeanu a fost transportat de urgență la Spitalul Județean Dolj, după ce i s-a făcut rău în timpul slujbei ținute pentru Ilie Balaci la biserica Sfântul Ilie din Craiova.
Potrivit Telekom Sport, fostului fotbalist i s-a efectuat un examen computer tomograf și i s-ar fi descoperit o tumoră pe creier, dar reprezentanții Spitalului Județean spun că starea acestuia este stabilă.
Primele informații ar fi arătat că Aurel Beldeanu, în vârstă de 67 de ani, ar fi suferit un preinfarct, urmat de o semipareză.
„Prima dată am crezut că cineva vrea să facă o glumă proastă, dar realitatea ne contrazice! Mare păcat! Ilie a fost un mare fotbalist.
La 62 de ani… Parcă suntem blestemaţi! Tilihoi, săracul, s-a dus şi el la 62 de ani. Din Craiova Maxima, Zoli (n.r. Zoltan Crişan), Ştefănescu. Şi uite aşa!”, a spus Aurel Beldeanu, înainte de a fi transportat la spital.