Victorie dramatică la debutul lui Dragan Djukic la CSM București! „Tigroaicele” conduc grupa din Liga Campionilor

La debutul lui Dragan Djukic pe banca tehnică, CSM Bucureşti a câştigat pe terenul lui Vipers Kristiansand, în Norvegia, scor 29-27. Campioana României conduce grupa D, cel puţin până la duelul dintre Bietigheim şi Ferencvaros, de duminică.

„Tigroaicele” au început ezitant meciul din Liga Campionilor. Neagu şi Lekic au înscris pe bandă rulantă, iar campioana României a condus prima oară după reuşita superbă a Iuliei Curea. La pauză a fost 14-14.

În repriza secundă, jucătoarele noastre au condus chiar şi cu cinci goluri (17-22, 18-23), dar au trăit periculos pe final. Aflată în zi de graţie, Andrea Lekic a risipit emoţiile în ultimul minut cu al nouălea său gol, iar „tigroaicele” s-au impus cu 29 la 27. Echipa din Capitală are două victorii şi un eşec, după trei etape, în grupa D.

Prezentat oficial cu doar o zi înainte de plecarea în Norvegia, pentru meciul cu Vipers, Dragan Djukic nu a avut foarte mult timp la dispoziţie pentru a-şi cunoaşte noile jucătoare.

„Doar abordarea, dar cred că fetele au ştiut ce meci important este. Pentru mine a fost important să le spun că fiecare dintre meciurile următoare este important, trebuie să jucăm fiecare meci cu respect pentru adversari, dar să le şi arătăm că suntem mai buni”, a afirmat Dragan Djukic.

Următorul meci în Liga Campionilor pentru CSM Bucureşti este returul cu Vipers Kristiansand, care se va disputa duminică, 4 noiembrie, în Sala Polivalentă din capitală.

Etichetat cu: , , , , , ,
Postat în ALTE SPORTURI, Handbal

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26