Preşedintele Serbiei consideră false suspiciunile de blat de la meciul PSG – Steaua Roșie Belgrad, din Liga Campionilor!

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, un fan declarat al Crvenei Zvezda (Steaua Roşie Belgrad), consideră false dezvăluirile unui ziar francez care a relatat că un oficial al campioanei Serbiei a pariat, prin complici, suma de 5 milioane euro pe un eşec la 5 goluri în meciul cu PSG din Liga Campionilor.

PSG a învins Steaua Roşie Belgrad cu 6-1 într-un meci disputat la Paris pe 3 octombrie, în Liga Campionilor. L’Equipe a relatat după meci că un înalt oficial al clubului belgrădean este suspectat că a mizat suma de 5 milioane euro, prin intermediari, pe înfrângerea echipei sale la 5 goluri. Un informator misterios a alertat UEFA, care a considerat mărturia destul de credibilă pentru a alerta Parchetul naţional financiar din Franţa.

„Sunt foarte sceptic privind acuzaţiile ziarului francez. Cred că sunt false. Dar, vom examina toate posibilităţile pentru a determina dacă cineva a pătat numele clubului nostru şi al ţării noastre. Dacă se adevereşte că cineva a făcut aşa ceva, el va fi aspru pedepsit. Ne vom face treaba noastră. Autorităţile noastre sunt în totală colaborare cu Interpolul şi cu poliţia franceză”, a declarat preşedintele sârb Aleksandar Vucic.

Pe de altă parte, directorul de operaţiuni al clubului Steaua Roşie, Stefan Pantovic, a sosit luni la Paris şi a contactat un avocat francez pentru a apăra interesele şi reputaţia clubului în această afacere. Clubul din Belgrad are indicii că denunţătorul este sârb şi are deja o listă de suspecţi.

Etichetat cu: , , , , , , , ,
Postat în FOTBAL EXTERN, Liga Campionilor

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26