Reacția fostului selecționer al naționalei de tineret: „Poate că menirea mea este să construiesc echipe. Nu foarte mulţi au crezut în acest grup”

Daniel Isăilă, fostul selecționer al echipei naționale de tineret, a mărturisit că și-ar fi dorit să sărbătorească alături de tricolorii mici victoria cu Țara Galilor, scor 2-0 în penultimul meci al preliminariilor pentru EURO 2019.

De asemenea, Isăilă are încredere în jucătorii pe care el i-a adus laolaltă, dar și în actualul selecționer, Mirel Rădoi.

„La ce am arătat în această campanie, nu trebuie să ne facem probleme. Mai sunt 90 de minute, apoi putem sărbători. Voi sărbători şi eu de aici, de la distanţă, sunt alături de ei. Am făcut această mutare.

Mi-ar fi plăcut să fiu acolo, să sărbătoresc cu ei, dar, din păcate, acesta este sportul. De aici, de la distanţă, am fost şi sunt alături de ei.

Are rolul lui foarte important (n.r. – Mirel Rădoi). Poate că menirea mea este să construiesc echipe. Mă bucur enorm pentru că am crezut din primul moment în aceşti copii. Chiar şi în acele moment dificile în care am început, în acele meciuri amicale. Majoritatea dintre ei mai pot juca o generaţie la U21. Eu ştiu ce muncă am depus împreună cu staff-ul meu. Am încercat să formez un nucleu de bază. Aduceţi-vă de marile performanţe ale echipei naţionale, când s-au bazat pe Craiova, apoi pe Steaua, pe Dinamo. Acum, la fel, prin ce face Hagi, nu mai trebuie să spun eu nimic, pentru că ştie toată lumea.

100% este o performanţă uriaşă, dar nu trebuie să ne mulţumim cu ce am făcut până acum. Am obţinut această calificare cu mult sacrificiu, multă muncă, mult entuziasm. Nu foarte mulţi au crezut în acest grup”, a spus Daniel Isăilă, la Telekom Sport.

Etichetat cu: , , , ,
Postat în NATIONALA, Tineret

Comenteeeezi?!!

Comentati exclusiv pe SPTFM.ro...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1FCSB211113
2CFR Cluj20115
3Gaz Metan Medias2011-1
4FC Viitorul19111
5Astra Giurgiu17116
6U Craiova 194816118
7Sepsi Sfantu Gheorghe16114
8Dunarea Calarasi1411-1
9Poli Iasi1411-5
10Concordia Chiajna1411-5
11FC Botosani12110
12Dinamo Bucuresti1111-7
13AFC Hermannstadt811-5
14FC Voluntari511-13