Mulțescu dă vina pe arbitrul Hațegan, după înfrângerea cu CFR Cluj: „Am mai văzut așa ceva în anii ’70! Făcea cu mâna ca la balet”

Astra Giurgiu a fost învinsă pe propriul teren de campioana CFR Cluj cu 2-1, sâmbătă seara, dar gazdele au înscris în minutul 2 un gol nevalidat de arbitrul Ovidiu Hațegan.

Gheorghe Mulțescu, antrenorul Astrei, care se apropie de 67 de ani, a comparat decizia centralului cu cele din anii ’70, pe când el își începea cariera de fotbalist.

„După ce ne-am confruntat cu atâtea probleme, vreo 5-6 accidentări, jucători suspendați… Ne-a fost greu să aliniem 11 jucători competitivi, ca să nu mai zic de rezerve. Cu toate acestea, am început bine și am avut un gol valabil, după părerea mea. Am mai văzut așa ceva în anii ’70! Arăta (n.r. centrul terenului), apoi făcea cu mâna invers, ca la balet. Dacă dai fault, arăți jos. Eu cred că nu a fost fault. Sunt interese prea mari, sus, acolo. Acolo se împart bucatele. E greu să ajungi acolo! După aceea, s-a văzut că jucătorii de la CFR Cluj sunt experimentați și au atâtea meciuri împreună.

Cred că am pierdut puțin jocul la mijlocul terenului. Am revenit prin ce mijloace am avut și cred că repriza a doua ne-a aparținut. Puteam să egalăm și chiar să câștigăm. Valoarea și experiența lor, cu lipsa noastră de experiență și greșelile comis au făcut să pierdem acest meci”, a spus Mulțescu, la finalul meciului de la Giurgiu.

Etichetat cu: , , , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 1

Comenteeeezi?!!

Comentati exclusiv pe SPTFM.ro...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1FCSB211113
2CFR Cluj20115
3Gaz Metan Medias2011-1
4FC Viitorul19111
5Astra Giurgiu17116
6U Craiova 194816118
7Sepsi Sfantu Gheorghe16114
8Dunarea Calarasi1411-1
9Poli Iasi1411-5
10Concordia Chiajna1411-5
11FC Botosani12110
12Dinamo Bucuresti1111-7
13AFC Hermannstadt811-5
14FC Voluntari511-13