Simona Halep debutează marți la Wuhan Open: „În ultimii ani nu am jucat prea bine aici, iar acum abia aştept să dau tot ce am mai bun!”

Simona Halep va debuta la turneul Wuhan Open, marţi, în jurul orei 16:00, în compania sportivei din Slovacia Dominika Cibulkova, locul 31 WTA. Meciul din turul doi va fi ultimul de pe terenul central, după confruntarea Katerina Siniakova – Caroline Garcia.

Liderul WTA a prefațat competiția din China și a declarat că este nerăbdătoare să dea tot ce are mai bun, după ce în anii trecuţi nu a avut evoluţii foarte bune.

„Este mereu plăcut să revin aici, în Asia. Este un loc special, mă simt bine şi încerc să fiu mai bună decât anul trecut. În ultimii ani nu am jucat prea bine aici, iar acum abia aştept să dau tot ce am mai bun. De fapt, în ultimii ani am jucat o semifinală.

Este o mare provocare pentru mine să vin aici şi să joc cel mai bun tenis. Fiecare meci este dificil la acest nivel, dar nu se ştie niciodată. Vreau doar să intru pe teren încrezătoare şi cu gândul că am şansa mea. Nu mai există presiune pentru rezultat, ci doar pentru cât de bună pot fi în fiecare zi când intru pe teren, este o presiune pozitivă, sunt doar bucuroasă că sunt aici pentru al cincilea an consecutiv”, a declarat Halep pentru WTA.

Anul trecut, Simona Halep a părăsit competiţia chineză de categorie Premier 5 în turul al doilea, învinsă de Daria Kasatkina, cu 6-2, 6-1. În 2016, Halep a ajuns în semifinale, fază în care a fost învinsă de Petra Kvitova.

Dominika Cibulkova conduce cu 4-2 în întâlnirile directe cu Halep. Ultimul lor meci a avut loc în grupe, la Turneul Campioanelor de la Singapore, în 2016, când Cibulkova s-a impus cu 6-3, 7-6 (5). Halep a câştigat cele două partide pe zgură (6-2, 6-4, în 2016, la Madrid, în finală şi 0-6, 6-4, 6-3, la Bruxelles, în 2012, în sferturi), în timp ce Dominika Cibulkova s-a impus de trei ori pe hard şi o dată pe iarbă.

Etichetat cu: , , , , ,
Postat în ALTE SPORTURI, Tenis

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj462123
2FCSB402116
3U Craiova 1948382118
4Sepsi Sfantu Gheorghe332110
5FC Viitorul33212
6Astra Giurgiu31218
7AFC Hermannstadt28210
8Gaz Metan Medias2821-5
9Poli Iasi2821-6
10FC Botosani2621-4
11Dinamo Bucuresti2221-12
12Dunarea Calarasi1721-10
13Concordia Chiajna1721-21
14FC Voluntari1321-19