Dorinel Munteanu, primele declarații ca antrenor al Concordiei: „Sâmbătă, jucătorii au prilejul să nu mă dezamăgească”

Dorinel Munteanu a fost prezentat oficial ca antrenor principal al Concordiei Chiajna, în cadrul unei conferințe de presă în care și-a motivat alegerea făcută și a prezentat o parte din pretențiile pe care le are.

Fostul fotbalist mizează pe respect și disciplină și speră că jucătorii nu îl vor dezamăgi în primul lui meci la Chiajna, sâmbătă, de la ora 18:00, la Botoșani.

„Am preluat echipa fără ezitare. Nu datorită faptului că mi-am dorit foarte mult să antrenez, ci pentru că am urmărit câteva jocuri ale Concordiei şi am încredere. Lucrul decisiv a fost lotul de jucători, am încredere în jucătorii pe care îi am la dispoziţie. Şi, sper, începând cu jocul de sâmbătă să arătăm altfel. Bineînţeles că sunt lucruri care trebuie puse la punct, este important ca jucătorii să înţeleagă mesajul meu, ceea ce vreau de la ei. Au de partea lor tinereţea, dorinţa de afirmare, foamea de puncte, aşa că sâmbătă au prilejul să nu mă dezamăgească.

Ştiţi bine, la echipele la care am antrenat, jucătorii trebuie să respecte, să fie disciplinaţi şi să dea totul pe teren. Şi atunci o să fim prieteni. Dacă nu fac acest lucru, cu părere de rău, se vor întâmpla lucruri pe care nu mi le doresc în momentul de faţă”, a declarat Dorinel Munteanu, la prezentarea oficială.

Etichetat cu: , , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 1

Comenteeeezi?!!

Comentati exclusiv pe SPTFM.ro...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1FCSB211113
2CFR Cluj20115
3Gaz Metan Medias2011-1
4FC Viitorul19111
5Astra Giurgiu17116
6U Craiova 194816118
7Sepsi Sfantu Gheorghe16114
8Dunarea Calarasi1411-1
9Poli Iasi1411-5
10Concordia Chiajna1411-5
11FC Botosani12110
12Dinamo Bucuresti1111-7
13AFC Hermannstadt811-5
14FC Voluntari511-13