Mihai Teja, după victoria spectaculoasă în fața Craiovei: „Am întâlnit o echipă foarte bună, îi felicit, dar cu atât mai mare este meritul elevilor mei!”

Gaz Metan Mediaș și U Craiova au produs sâmbătă seara probabil cel mai spectaculos meci al etapei în Liga I, încheiat în cele din urmă cu victoria gazdelor, scor 3-2. Oltenii au deschis scorul prin Alexandru Mitriţă (8 – penalty), apoi gazdele au întors prin golurile înscrise de Marius Constantin (11 – penalty) şi Carlos Fortes (26). Craiova a ratat o lovitură de pedeapsă prin Mitriţă (63), dar apoi a restabilit egalitatea, tot de la punctul cu var, prin Elvir Koljic (75). Gaz Metan a obţinut victoria prin golul lui Iulian Cristea (82).

Dupa acest succes, Gaz Metan a ajuns la al treilea meci consecutiv fără înfrângere, iar elevii lui Mihai Teja au egalat la puncte liderul FCSB, 14 puncte, care are un meci mai puțin disputat.

„Am întâlnit o echipă foarte bună, îi felicit, dar cu atât mai mare este meritul elevilor mei. Suntem acolo, luăm fiecare meci în parte și încercăm să dăm tot. S-a creat un grup foarte bun și sperăm să continuăm cu tot mai multe victorii.

Nu pot să comentez penalty-urile, mi-e greu să cred că a fost ceva. Am câștigat și suntem bucuroși. Să ne pregătim bine, că urmează alt meci greu. Nu prea ne uităm în clasament, ne pregătim bine pentru fiecare meci. Tragem linie la finalul sezonului regulat. Vrem să scoatem maximum din fiecare meci.

Cred că nivelul este foarte ridicat și nu mai putem spune că avem meciuri ușoare, toate sunt echilibrate, iar titlul se va juca până în ultima etapă”, a spus antrenorul Gazului, Mihai Teja, la finalul partidei de la Mediaș.

Etichetat cu: , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 1

Comenteeeezi?!!

Comentati exclusiv pe SPTFM.ro...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1FCSB15810
2Astra Giurgiu1485
3Sepsi Sfantu Gheorghe1485
4Gaz Metan Medias1480
5CFR Cluj1383
6FC Viitorul1381
7Dunarea Calarasi1281
8U Craiova 19481186
9Poli Iasi118-4
10Dinamo Bucuresti108-4
11FC Botosani880
12AFC Hermannstadt78-2
13Concordia Chiajna78-8
14FC Voluntari28-13