Lewis Hamilton a câştigat Marele Premiu de Formula 1 la Singapore

Lewis Hamilton își continuă parcursul impecabil în Marele Circ, reușind o nouă victorie, duminică, pe traseul stradal de la Singapore.

După demostrația de forță făcută la finalul calificărilor, pilotul britanic de 33 de ani a luat un start ideal în cursă, însă a fost stopat după doar câteva momente din cauza intervenției mașinii de siguranță. Sergio Perez l-a trimis în zidul de protecție pe colegul său, Esteban Ocon, după virajul 3, iar Safety Car-ul a fost trimis pe pistă.

După restart, Hamilton s-a trezit în spatele său cu Sebastian Vettel, plecat al treilea din grilă. Însă pilotul Mercedes nu a avut emoții în niciun moment și a controlat impecabil ritmul de cursă. Mai mult, Vettel a forțat o strategie agresivă, însă după schimbul de pneuri a fost depășit de Max Verstappen. Olandezul a încheiat Grand Prix-ul pe locul al 2-lea și a urcat pe podium pentru prima dată la Singapore.

Vettel a fost al treilea și a cedat alte zece puncte în clasamentul general. Diferența actuală dintre Lewis Hamilton și germanul de la Ferrari este de 40 de puncte. Valtteri Bottas și Kimi Raikkonen au sosit pe locurile 4 și 5. Următoarea etapă, Marele Premiu al Rusiei, se va desfășura peste două săptămâni, la Soci, pe circuitul semipermanent din parcul olimpic.

Clasamentul general al piloților:
1. Lewis Hamilton – 281 de puncte
2. Sebastian Vettel – 241
3. Kimi Raikkonen – 174
4. Valtteri Bottas – 171
5. Max Verstappen – 148
6. Daniel Ricciardo – 126
7. Nico Hulkenberg – 53
8. Fernando Alonso – 50
9. Kevin Magnussen – 49
10. Sergio Perez – 46

Clasamentul constructorilor:
1. Mercedes – 452 puncte
2. Ferrari – 415
3. Red Bull – 274
4. Renault – 91
5. Haas – 76
6. McLaren-Renault – 58
7. Force India – 32
8. Toro Rosso – 30
9. Sauber – 21
10. Williams – 7

Etichetat cu: , , , , , ,
Postat în ALTE SPORTURI, Auto&Moto

Comenteeeezi?!!

Comentati exclusiv pe SPTFM.ro...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1FCSB15810
2Astra Giurgiu1485
3Sepsi Sfantu Gheorghe1485
4Gaz Metan Medias1480
5CFR Cluj1383
6FC Viitorul1381
7Dunarea Calarasi1281
8U Craiova 19481186
9Poli Iasi118-4
10Dinamo Bucuresti108-4
11FC Botosani880
12AFC Hermannstadt78-2
13Concordia Chiajna78-8
14FC Voluntari28-13