Cosmin Contra, îngândurat înaintea meciului cu Serbia, de la Belgrad: „Se pare că negativismul a revenit în jurul echipei naţionale!”

Cosmin Contra a prefaţat duelul cu Serbia, de luni seară, din Liga Naţiunilor. Selecţionerul a fost deranjat de comentariile apărute în legătură cu echipa de start a gazdelor de la Belgrad, ţinând cont că tricolorii vor avea cinci absenţe notabile.

De asemenea, Contra acuză și reacțiile negative din partea presei și a oamenilor de fotbal în urma egalului de la Ploiești cu Muntenegru, scor 0-0.

„Se vorbeşte foarte mult de egalul cu Muntenegru. Eu cred că per ansamblu nu se analizează corect acest meci, pentru că nu ştiu de ce cei care au jucat fotbal şi comentează meciurile echipei naţionale nu văd o altă stare de spirit în sânul echipei naţionale, pentru că în meciul cu Muntenegru am avut 90 de minute de dominare totală asupra adversarului. O echipă care se bagă cu zece jucători în 40 de metri, nu am reuşit să desfacem acel bloc funcţional al lor, foarte agresiv şi asta a făcut ca noi să avem doar trei, patru oocazii de gol. Dar asta nu înseamnă că băieţii nu şi-au dorit. Dacă se înscria, vorbeam altfel. Fiind egal, se pare că tot negativismul acesta a revenit în jurul echipei naţionale.

S-a vorbit despre accidentările lor, dar nu şi despre ale noastre. Haideţi să vi le zic: Deac, Grozav, Răzvan Marin, Dragoş Grigore şi Florin Andone. Sunt cinci jucători care ar fi putut intra oricând în primul 11. Despre asta de ce nu s-a vorbit?

Nu îmi e frică niciodată. Există respect pentru naţionala Serbiei, una puternică din toate punctele de vedere, dar frică niciodată. Am încredere maximă în jucătorii mei. Sper ca mâine să ne facem jocul şi să scoatem un rezultat cât mai bun. Naţionala Serbiei e una ofensivă, ştiu că va pune presiune din primul minut, să încerce să scrie cât mai repede. Am discutat mult cu băieţii despre calităţile lor. Am încredere că vom face un meci mare, care să ne aducă un rezultat bun”, a spus Contra, duminică seara, într-o conferinţă de presă.

Vlad Chiricheş şi Mihai Pintilii, accidentaţi în partida „tricolorilor” cu Muntenegru, de la Ploieşti, vor fi înlocuiţi în primul 11 de Mihai Bălaşa, respectiv Răzvan Marin.

Etichetat cu: , , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga Natiunilor, NATIONALA

Comenteeeezi?!!

Comentati exclusiv pe SPTFM.ro...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1FCSB15810
2Astra Giurgiu1485
3Sepsi Sfantu Gheorghe1485
4Gaz Metan Medias1480
5CFR Cluj1383
6FC Viitorul1381
7Dunarea Calarasi1281
8U Craiova 19481186
9Poli Iasi118-4
10Dinamo Bucuresti108-4
11FC Botosani880
12AFC Hermannstadt78-2
13Concordia Chiajna78-8
14FC Voluntari28-13