Mirel Rădoi, debut cu dreptul ca selecționer al României U21: „Mi-a fost greu, am vrut să intru pe teren”

Mirel Rădoi a debutat cu o victorie ca selecționer al echipei naționale sub 21 de ani a României, scor 2-1 în Portugalia, dar recunoaște că nu i-a fost deloc ușor.

Fostul căpitan al Stelei a mărturisit că ar fi vrut să intre pe teren să își ajute mai mult jucătorii, dar este mulțumit de ceea ce au realizat aceștia.

„Mă simt emoţionat, dar frumos. Am trăit momente grele, băieţii au ştiut să gesioneze finalul, foarte multe indicaţii nu mai puteam să le dau, nici nu mai auzeam. Dar mă bucur că, de multe ori şi pe parcursul jocului, când au întâmpinat probleme, se uitau către bancă şi am putut să le arătăm măcar semne ce vreau să facă.

Mi-a fost foarte greu, pentru că fiind pe bancă nu poţi să fii implicat foarte mult şi, sincer, am vrut să intru pe teren, dar mi-era că o să fiu suspendat. Evident, e cel mai frumos moment din cariera mea de antrenor. E cel mai frumos pentru că mă bucur foarte mult pentru jucători. Mă bucur şi pentru mine, dar mai mult pentru ei. Ar fi fost păcat să nu mergem mai departe în aceste calificări. Poate par puţin subiectiv, dar la Nedelcearu nu a fost fault. Iar al doilea galben al lui Ivan… nici n-a verificat lista, ştia că mai are unul şi i-a arătat direct roşu […] Dar mă bucur că, mai ales la Ivan, echipa nu a cedat şi, din contră a arătat spirit de echipă, iar pentru mine asta înseamna enorm de mult. Au înţeles că, pe lângă valoarea individuală şi a grupului, e nevoie de determinare şi sacrificiu”, a declarat Mirel Rădoi, potrivit Telekom Sport.

Etichetat cu: , , , , , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Tineret

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj391820
2FCSB341814
3FC Viitorul33186
4U Craiova 1948321817
5Sepsi Sfantu Gheorghe27185
6Gaz Metan Medias2718-1
7Astra Giurgiu24183
8AFC Hermannstadt2118-3
9Poli Iasi2118-10
10FC Botosani2018-4
11Dinamo Bucuresti1818-12
12Dunarea Calarasi1718-5
13Concordia Chiajna1718-13
14FC Voluntari1118-17