Cosmin Contra, optimist înaintea debutului în Liga Națiunilor: „Suntem încrezători că putem arăta altfel, mai bine decât acum doi ani”

Naționala de fotbal a României va debuta în Liga Națiunilor contra reprezentativei din Muntenegru vineri seară, pe Stadionul „Ilie Oană” din Ploiești, de la ora 21:45. Meciul se va juca fără spectatori, după problemele pe care le-au făcut suporterii români la partida de la București cu Grecia, din 2015, în preliminariile CE 2016.

Selecționerul Cosmin Contra a prefațat acest meci, dar și cel de luni cu Serbia, de la Belgrad, și consideră că tricolorii vor ieși bine din această „dublă”.

„Sunt încrezător, pentru că băieții s-au antrenat foarte bine, au venit foarte concentrați la lot, conștienți de importanța de a începe bine această competiție și sper să ne prezentăm la ora jocului la fel de bine cum am făcut-o săptămâna aceasta, dar și la ultimele amicale. Acum este o altfel de campanie, ce-a fost acum doi ani la Mondiale, a fost. E important că s-a văzut o schimbare în jocul echipei naționale și suntem încrezători că putem arăta altfel, mai bine ca acum doi ani.

Mi-aș fi dorit să fie stadionul plin, știu ce atmosferă ar fi putut fi. Va fi un minus pentru echipa națională, dar trebuie să fim caractere puternice, să trecem cu bine peste orice problemă care apare”, a spus Cosmin Contra, la conferința de presă de joi.

Selecționerul a explicat și care sunt punctele forte ale muntenegrenilor: „Primul joc este important, dar eu am lucrat și am pregătit deja și meciul cu Serbia, pentru că nu mai aveam timp după aceea. Nu există nicio relaxare în rândul jucătorilor noștri, pentru că Muntenegru nu stă doar în Jovetic. Au și alți jucăptori de valoare. Este oricum o națională foarte puternică la fazele fixe, așezată bine în teren tactic, defensiv, așa că nu va exista relaxare vineri seară”.

În funcție de rezultatele obținute în Liga Națiunilor, România poate intra într-o urnă mai bună la tragerea la sorți pentru preliminariile Euro 2020. În plus, dacă nu se califică din preliminariile clasice la turneul final, “tricolorii” mai pot avea o șansă la play-off, dar trebuie mai întâi să termine măcar pe locul 2 în Liga Națiunilor, dintr-o grupă cu Serbia, Muntenegru și Lituania.

Etichetat cu: , , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga Natiunilor, NATIONALA

Comenteeeezi?!!

Comentati exclusiv pe SPTFM.ro...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1FCSB15810
2Astra Giurgiu1485
3Sepsi Sfantu Gheorghe1485
4Gaz Metan Medias1480
5CFR Cluj1383
6FC Viitorul1381
7Dunarea Calarasi1281
8U Craiova 19481186
9Poli Iasi118-4
10Dinamo Bucuresti108-4
11FC Botosani880
12AFC Hermannstadt78-2
13Concordia Chiajna78-8
14FC Voluntari28-13