Simona Halep, optimistă după eliminarea prematură de la US Open: „Dacă înveți din înfrângere, nu ai pierdut cu adevărat. Voi continua să învăț și să zâmbesc”

Simona Halep, locul 1 WTA, a fost eliminată în primul tur al US Open, după ce a fost învinsă, luni, cu scorul de 6-2, 6-4, de Kaia Kanepi din Estonia, locul 44 WTA.

Deși a produs supriza neplăcută la Grand Slam-ul american, în urma mesajelor postate pe rețelele de socializare se pare că atitudinea sportivei noastre rămâne una bună.

„Dacă înveți din înfrângere, nu ai pierdut cu adevărat. Voi continua să învăț și să zâmbesc”, este mesajul postat pe contul de Facebook al Simonei Halep. Liderul WTA a postat un mesaj motivaţional și pe Instagram: „Uneori câştigi, uneori înveţi”.

La finalul meciului cu estoniana Kaia Kanepi, românca a declarat că nu şi-a găsit echilibrul şi nu a simţit mingea, iar adversara sa a jucat foarte bine.

„Astăzi am pierdut. Nu am jucat extraordinar, însă ea a jucat foarte bine. Ştiam că că poate juca bine aici. A jucat în sferturile de finală anul trecut. Eu nu mi-am găsit echilibrul astăzi. Nu am putut să joc mai bine. Mă aşteptam ca ea să joace astfel, fără teamă şi lovind mingile cu putere.

Nu pot spune multe despre acest meci, doar că nu am simţit mingea. În plus, Kaia a jucat foarte puternic şi m-a forţat, aşa că a fost dificil. Este o jucătoare foarte puternică, are şanse mari să obţină un rezultat important. Am jucat pentru a doua oară împotriva ei şi am simţit de fiecare dacă că are un joc puternic”, a spus Simona Halep.

Etichetat cu: , , , , , , , ,
Postat în ALTE SPORTURI, Tenis

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj462123
2FCSB402116
3U Craiova 1948382118
4Sepsi Sfantu Gheorghe332110
5FC Viitorul33212
6Astra Giurgiu31218
7AFC Hermannstadt28210
8Gaz Metan Medias2821-5
9Poli Iasi2821-6
10FC Botosani2621-4
11Dinamo Bucuresti2221-12
12Dunarea Calarasi1721-10
13Concordia Chiajna1721-21
14FC Voluntari1321-19