Începe demolarea vechiului Stadion Ghencea! Foste glorii steliste, prezente la evenimentul organizat de CSA

Marți, 28 august 2018, constituie ultima zi oficială din existența Stadionului Ghencea, iar mai multe figuri emblematice ale clubului Steaua au fost prezente pe arena „militarilor” la evenimentul organizat de Clubul Sportiv al Armatei.

Printre cei prezenţi s-au numărat Marius Lăcătuş, Ştefan Iovan, Anghel Iordănescu, George Ogăraru, Mirel Rădoi, Adrian Bumbescu, dar şi coloneulul CSA, Cristian Petrea.  Aceştia au acordat autografe şi s-au fotografiat cu cei aproximativ 70 de suporteri stelişti, iar la final au primit din partea CSA Steaua câte o mostră din gazonul stadionului pe care au jucat.

„Aici s-au scris cele mai mari performanţe ale echipei Steaua şi ale echipei naţionale a României. Cu ani în urmă am păşit pentru prima dată aici, în acest complex. Aveam 11 ani, la vremea respectivă erau doar două terenuri de fotbal şi un câmp imens. Cu timpul totul s-a transformat şi aveam acest stadion modern, la vremea aceea. Aveam o bază sportivă, care mai târziu s-a transformat în complexul pe care îl ştiţi cu toţii.

Aici s-a scris o parte din istoria fotbalului românesc. Aici au adus performanţe Lăcătuş, Iovan, Tudorel Stoica, Piţurcă, Boloni. Aici au jucat o parte din marii noştri jucători români, chiar şi adversari: Mircea Lucescu, Cornel Dinu. Pot spune că undeva aici a fost şi casa mea. De la 11 ani mi-am petrecut până târziu o mare parte din cariera mea, din viaţa mea sportivă. Este greu să vorbesc despre stadionul Steaua, aici unde şi echipa naţională a avut o bună bucată de vreme domiciliul. Aici s-a scris istorie şi s-au obţinut cele mai importante calificări, fie că era Steaua sau echipa naţională”, a declarat Anghel Iordănescu, prezent pe stadionul din Ghencea.

În ultima zi înainte de demolare, CSA a organizat un eveniment la care au participat legendele clubului, dar s-a jucat şi un meci demonstrativ între două grupe de juniori ale Stelei.

Demolarea propriu-zisă a Stadionului Ghencea va începe în scurt timp. Lucrările la noua arenă vor demara în martie 2019 şi se preconizează că vor fi gata în martie 2020, an în care Arena Națională din București va organiza patru meciuri din cadrul Campionatului European de Fotbal. Capacitatea noului stadion va fi de 30.500 de locuri. Valoarea estimată, care include TVA, taxe, avize precum şi costul demolării, conform studiului fezabilitate, este de 301.771.470 lei inclusiv TVA (64.877.557 euro).

O noutate o reprezintă locul unde va fi amplasat stadionul, care va fi mutat spre bulevard, astfel încât în spate, unde este actuala tabelă electronică, să fie mai mare spaţiul pentru evacuarea spectatorilor. De asemenea, în acel loc se va construi şi un stadion de atletism.

Etichetat cu: , , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN

Comenteeeezi?!!

Comentati exclusiv pe SPTFM.ro...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1FCSB211113
2CFR Cluj20115
3Gaz Metan Medias2011-1
4FC Viitorul19111
5Astra Giurgiu17116
6U Craiova 194816118
7Sepsi Sfantu Gheorghe16114
8Dunarea Calarasi1411-1
9Poli Iasi1411-5
10Concordia Chiajna1411-5
11FC Botosani12110
12Dinamo Bucuresti1111-7
13AFC Hermannstadt811-5
14FC Voluntari511-13