US Open 2018 începe cu o surpriză neplăcută! Rămânem cu șase sportivi pe tabloul principal de simplu. Irina Begu și Ana Bogdan merg în turul doi!

UPDATE / Ana Bogdan s-a calificat și ea în turul doi la Flushing Meadows, după ce a dispus în două seturi de cehoaica Marie Bouzkova, scor 6-4, 6-2. În turul secund, jucătoarea noastră va da peste altă sportivă din Cehia, Karolina Pliskova, cap de serie 8 .

UPDATE / Irina Begu merge în turul doi la US Open, după ce a trecut de americanca Jennifer Brady, scor 6-3, 6-3, după o oră și 28 de minute. Sportiva noastră va juca în turul următor împotriva chinezoaicei Qiang Wang (26 de ani, 52 WTA).

UPDATE / Liderul WTA Simona Halep a părăsit turneul de Grand Slam de la US Open încă din primul tur! Sportiva noastră a fost învinsă de estona Kaia Kanepi (44 WTA, 33 de ani), care s-a impus cu 6-2, 6-4, după doar o oră și 17 minute de joc.


Știrea inițială:

Simona Halep deschide ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open. Liderul mondial joacă luni, de la ora 18:00, primul meci al zilei de pe terenul Louis Armstrong, contra estoniencei Kaia Kanepi (33 de ani, 44 WTA).

Românca abordează relaxată turneul de la New York. Nu mai poate pierde locul 1 WTA, indiferent de rezultatele de la Flushing Meadows. Halep are un avans impresionant, de 2.086 de puncte, faţă de a doua clasată din ierarhia WTA, Caroline Wozniacki, şi nu are puncte de apărat la competiţia pe care a părăsit-o anul trecut încă din primul tur.

Tot de la ora României 18:00, dar pe terenul 7, va juca şi Irina Begu (58 WTA), împotriva americanei Jennifer Brady (66 WTA). Şi Ana Bogdan (74 WTA) va evolua luni în primul tur, contra cehoaicei Marie Bouzkova (171 WTA), în ultimul meci de pe terenul 8, probabil după miezul nopții.

Mihaela Buzărnescu (20 WTA), Sorana Cîrstea (52 WTA), Monica Niculescu (61 WTA) şi Marius Copil (82 ATP) vor juca marți la US Open.

Miki Buzărnescu este cap de serie numărul 21, însă prezenţa sportivei de 30 de ani la ultimul turneu de Grand Slam al anului este incertă. Bucureşteanca va decide dacă va juca abia marţi, înaintea partidei din primul tur cu cehoaica Marketa Vondrousova (103 WTA), după ce va fi supusă unui nou control medical. „Mihaela se simte mai bine, dar decizia finală o va lua marţi, în funcţie de starea fizică a gleznei”, a declarat tatăl jucătoarei.

Etichetat cu: , , , , , , , , , , ,
Postat în ALTE SPORTURI, Tenis

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj462123
2FCSB402116
3U Craiova 1948382118
4Sepsi Sfantu Gheorghe332110
5FC Viitorul33212
6Astra Giurgiu31218
7AFC Hermannstadt28210
8Gaz Metan Medias2821-5
9Poli Iasi2821-6
10FC Botosani2621-4
11Dinamo Bucuresti2221-12
12Dunarea Calarasi1721-10
13Concordia Chiajna1721-21
14FC Voluntari1321-19