Marica trece la acțiune! „E adevărat, FC Farul și-a manifestat intenția de a evolua în sezonul următor în Liga a IV-a”

Ciprian Marica nu a ajuns la o înțelegere cu suporterii constănţeni pentru a colabora la SSC Farul, în Liga a II-a, așa că s-a decis să meargă pe alt drum.

Fostul internaţional, în vârstă de 32 de ani, vrea să îşi înfiinţeze o nouă echipă, care să beneficieze de marca și palmaresul Farului Constanța, în Liga a IV-a.

„E adevărat, FC Farul și-a manifestat intenția de a evolua în sezonul următor în Liga a patra. S-a depus o cerere în acest sens. Sâmbătă, pe 11 august, vom avea o ședință cu reprezentanții cluburilor din Liga a patra și atunci se va decide dacă sunt locuri disponibile. Acum e o perioadă incertă. Orice club trebuie să îndeplinească unele condiții. Să aibă echipă de juniori, teren pe care să dispute meciurile și sediul social”, a declarat în acest sens Lucian Cârjă, președintele AJF Constanța, pentru Gazeta Sporturilor.

Ciprian Marica a plătit 41.300 de euro pentru brandul, palmaresul și culorile clubului Farul, intrat în insolvenţă în 2012 şi în faliment în 2015. În urmă cu două săptămâni, Marica a notificat echipa suporterilor să nu mai folosească acest nume.

SSC Farul a fost fondată în 2016 de fani şi a promovat succesiv din liga a patra în liga secundă. În prima etapă a noului sezon din Liga a II-a, constănţenii au învins-o cu 4-1 pe ACS Poli Timişoara.

Etichetat cu: , , , , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN

Comenteeeezi?!!

Comentati exclusiv pe SPTFM.ro...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj842
2FCSB745
3Sepsi Sfantu Gheorghe743
4Dinamo Bucuresti741
5Gaz Metan Medias740
6FC Botosani642
7Astra Giurgiu641
8U Craiova 1948541
9Dunarea Calarasi54-1
10Concordia Chiajna440
11FC Viitorul440
12AFC Hermannstadt44-3
13Poli Iasi24-7
14FC Voluntari14-4