Nicolae Dică a analizat următorul adversar din preliminariile EL: „Hajduk e învăţată cu meciurile din Europa. Şansele la calificare vor fi egale”

FCSB a învins joi seara formaţia slovenă Rudar Velenje, cu scorul de 4-0, şi s-a calificat în turul III preliminar al Europa League cu 6-0 la general (DETALII AICI). În runda următoare, echipa lui Nicolae Dică o va întâlni pe Hajduk Split, din Croația, la care evoluează şi fundaşul român Steliano Filip.

La finalul partidei de pe Arena Națională, antrenorul roș-albaștrilor a declarat că se bucură de calificare şi consideră că în „dubla” cu Hajduk Split şansele vor fi egale.

„Important este în primul rând că am reuşit să ne calificăm. Am făcut o partidă foarte bună cu Rudar, am marcat patru goluri şi ne-am mai creat încă 4-5 ocazii clare. De asemenea, nu am primit gol, iar ăsta e un lucru important. Chiar dacă nu am avut un adversar foarte puternic, e foarte bine că am reuşit să fim concentraţi, să avem o atitudine bună, mai ales că veneam după o victorie cu 2-0 în tur.

Am văzut jocul celor de la Hajduk Split cu Slavia Sofia, din tur. Hajduk e o echipă puternică, are o agresivitate bună în jocurile de pe teren propriu, sunt şi încurajaţi de fani. Ei joacă un 4-3-3, au o echipă ofensivă căreia îi place să aibă posesia şi au un punct forte la fazele fixe. Şansele la calificare vor fi egale, pentru că şi Hajduk e învăţată cu meciurile din Europa şi consider că va fi o dublă foarte grea”, a spus Dică într-o conferinţă de presă.

Altfel, Nicolae Dică speră ca FCSB să transfere cât mai repede un atacant: „E prea scurt timpul până la meciul cu Hajduk, dar important e să aducem un atacant. Nu ştiu cât de pregătit ar fi acel jucător dacă ar veni în zilele următoare, dar mi-aş dori foarte mult să-l aducem”.

Etichetat cu: , , , , ,
Postat în Europa League, FOTBAL EXTERN

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj462123
2FCSB402116
3U Craiova 1948382118
4Sepsi Sfantu Gheorghe332110
5FC Viitorul33212
6Astra Giurgiu31218
7AFC Hermannstadt28210
8Gaz Metan Medias2821-5
9Poli Iasi2821-6
10FC Botosani2621-4
11Dinamo Bucuresti2221-12
12Dunarea Calarasi1721-10
13Concordia Chiajna1721-21
14FC Voluntari1321-19