Mirel Rădoi, primele declarații ca selecționer al României U21: „Prioritară este calificarea la Campionatul European din 2019. Cred că o putem face de pe primul loc!”

Noul selecţioner al echipei naţionale de tineret, Mirel Rădoi, a fost prezentat oficial, vineri, în noua postură. Cu acest prilej, tehnicianul de 37 de ani a declarat că prioritară pentru el este calificarea la Campionatul European din 2019, fiind convins că România poate ocupa prima poziţie la finalul preliminariilor.

„Prioritară este calificarea la Campionatul European din 2019, suntem la mâna noastră, şi cred că ne putem califica de pe primul loc! Nu putem să ne gândim ce se va întâmpla peste câteva luni, ci la ce se întâmplă din septembrie.

Normal că am învăţat şi din greşeli, ăsta e cel mai important lucru pe care îl poţi face. Chiar dacă îmi place disciplina, nu sunt omul care să elimine pe cineva. Oricine va greşi cu siguranţă va beneficia şi de a doua şansă. E greu de spus dacă va fi un singur lider, sperăm ca Ianis Hagi să facă pasul spre echipa mare, mai sunt însă şi alţi jucători. Eu cred că e un grup unit şi ăsta e marele avantaj al acestei generaţii”, a declarat Rădoi.

Noul selecționer a precizat că are în vederile sale o listă de 86 de jucători pe care se poate baza în aceste preliminarii.

„Mai avem patru meciuri şi primele două sunt cele mai importante, dubla cu Portugalia şi Bosnia. Am avut o discuţie din postura pe care o ocupam cu Cosmin Contra, el e un tip cu care se poate comunica şi i-am spus cât se poate de logic că toţi jucătorii trebuie să beneficieze de toate condiţiile şi toţi jucătorii atât cât se poate să fie la naţionala de tineret.

Această generaţie poate beneficia de o calificare la europene şi ar trebui să fie prioritar. E un vis devenit realitate, nu mă aşteptam și de aceea am spus că mă simt onorat să mă aflu în această ipostază. Dacă mi-ar fi fost frică, nu aş fi fost azi aici. De câteva luni monitorizez jucătorii şi toate datele antrenorului principal le aveam şi eu. Vorbesc de cei 86 de jucători pe care îi avem în listă”, a adăugat Mirel Rădoi.

Etichetat cu: , , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, NATIONALA, Tineret

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26