Nicolae Dică cere prudență înaintea returului cu Rudar Velenje: „2-0 e un scor care a fost întors de atâtea ori!”. Ce spune despre o posibilă „dublă” cu Hajduk Split

FCSB susține joi seară, de la ora 21:30, meciul retur cu Rudar Velenje din turul II al preliminariilor Europa League, care pornește de la 2-0 pentru roș-albaștri, scor înregistrat în prima manșă.

Nicolae Dică, antrenorul vicecampioanei României, nu este liniștit înaintea returului cu echipa slovenă și le cere jucătorilor să abordeze meciul cu maximă concentrare.

„E o partidă importantă, chiar dacă am reușit să câștigăm cu 2-0 în tur. Consider că ne așteaptă o partidă grea, trebuie să fim concentrați și să ne calificăm. Am mai trăit momente ca jucător în care am câștigat cu 4-2 în deplasare, iar apoi am fost aproape să pierdem calificarea. 2-0 e un scor care a fost întors de atâtea ori. Le-am cerut jucătorilor să ne gândim mult la acest joc și să dăm totul pentru calificare.

Eu am emoții la fiecare meci, de asta spun că trebuie să fim concentrați la maximum. Cred că cei de la Rudar vor încerca să joace mai ofensiv. Au o șansă mică, dar vor încerca să facă totul pentru a se califica. Au probleme pe tranziția negativă, am văzut și în tur.

Nu ne va fi ușor să ajungem în grupe. Va fi foarte greu să îndeplinim acest obiectiv, vom avea adversari din ce în ce mai puternici în următoarele tururi. Cei de la Hajduk au suporteri foarte pătimași. Ar fi mai dificil acolo decât în Bulgaria, cu Slovia Sofia. Important e să trecem noi de Rudar și să fim pregătiți pentru orice adversar.

Îmi doresc pentru fotbalul românesc ca echipele românești din cupele europene să facă foarte multe puncte. Ar fi un eșec financiar să nu ne calificăm în grupe, sunt foarte mulți bani. Asta îl interesează și pe patronul nostru, ca noi să aducem bani în club.

Vor fi schimbări în echipă, să nu uităm că ne așteaptă un meci dificil cu Poli Iași duminică, iar apoi joia viitoare am juca din nou în Europa League”, a declarat Dică, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă.

Etichetat cu: , , , , , ,
Postat în Europa League, FOTBAL EXTERN

Comenteeeezi?!!

Comentati exclusiv pe SPTFM.ro...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1FCSB211113
2CFR Cluj20115
3Gaz Metan Medias2011-1
4FC Viitorul19111
5Astra Giurgiu17116
6U Craiova 194816118
7Sepsi Sfantu Gheorghe16114
8Dunarea Calarasi1411-1
9Poli Iasi1411-5
10Concordia Chiajna1411-5
11FC Botosani12110
12Dinamo Bucuresti1111-7
13AFC Hermannstadt811-5
14FC Voluntari511-13