Doi jucători din Bundesliga, la echipa de rugby CSM București

CSM București continuă campania de achiziții din această vară. Tigrii au mai reușit să bifeze două transferuri.

Deținătoarea Cupei României i-a transferat pe închizătorul Jarrid Els și pe Hagen Schulte, sportiv ce poate evolua atât ca fundaș, cât și ca mijlocaș la deschidere. Ambii au semnat contracte valabile pe doi ani cu CSM București.

Jarrid Els, 29 de ani, născut în Africa de Sud și posesor de pașaport britanic, are 108 de kilograme și 1.94 metri. Ultimele cinci sezoane a fost sub contract cu nemții de la Heidelberger RK, care evoluează în Bundesliga – prima ligă germană. În 2016, închizătorul a debutat pentru echipa națională a Germaniei.

Ca și Jarrid Els, celălalt nou transfer al tigrilor, Hagen Schulte, vine tot de la Heidelberger RK, ambii jucând în sezonul trecut în European Rugby Challenge Cup, după ce i-au eliminat pe bănățenii de la Timișoara Saracens.

Schulte, 26 de ani, neo-zeelandez cu rădăcini britanice, cântărește 93 de kilograme, are 1.87 metri și poate juca și fundaș, și mijlocaș la grămadă.

Echipa de rugby CSM București i-a mai achiziționat în această vară pe Florin Vlaicu și Alexandru Gordaș – de la Steaua, George Oprea – de la Baia Mare, Tangimana Fonovai – de la Timișoara Saracens și Ștefan Cucoș – de la Tomitanii Constanța.

Etichetat cu: , , , , , ,
Postat în ALTE SPORTURI, Rugby

Comenteeeezi?!!

Comentati exclusiv pe SPTFM.ro...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1FCSB211113
2CFR Cluj20115
3Gaz Metan Medias2011-1
4FC Viitorul19111
5Astra Giurgiu17116
6U Craiova 194816118
7Sepsi Sfantu Gheorghe16114
8Dunarea Calarasi1411-1
9Poli Iasi1411-5
10Concordia Chiajna1411-5
11FC Botosani12110
12Dinamo Bucuresti1111-7
13AFC Hermannstadt811-5
14FC Voluntari511-13