Marica demarează proiectul FC Farul Constanța! „Decât să intru în mocirla făcută de alții, prefer să-mi găsesc propriul drum!”

Ciprian Marica, cel care a intrat recent în posesia brandului istoric „Farul”, a anunțat public că va înființa o nouă echipă care se va numi FC Farul Constanța. Decizia fostului internațional vine în contextul în care discuțiile cu SSC Farul Constanța, echipa suporterilor constănțeni, nu au ajuns la niciun rezultat.

„Să fie clar, o dată pentru totdeauna: nu mă interesează cârpelile, micile înțelegeri “ca să fie bine pentru toată lumea”. Eu nu pot să fiu manevrat după cum o cer interesele unora sau altora. Trebuie să existe un singur interes: FC FARUL CONSTANȚA! Decât să intru în mocirla făcută de alții, prefer să-mi găsesc propriul drum, chiar dacă e mai lung și mai dificil. Eu mi-am construit drumul în viață prin fotbal, mi-am făcut un nume, o situație materială bună, pot să trăiesc liniștit dacă stau deoparte. Dar nu vreau să stau deoparte, vreau să mă implic, să ajut cu tot ce am învățat eu, să cresc sportivi cu caractere puternice. Am făcut-o la o scară mai mică prin fundația mea, mi-am zis că e momentul să o fac la scară mare, să pun umărul la renașterea unui mare brand, Farul, prin copiii Constanței, împreună cu toți constănțenii care iubesc Farul”, a scris Ciprian Marica pe pagina sa de Facebook.

Marica a dezvăluit de ce a inițiat dialogul cu cei de la SSC, pe care îi acuză de minciuni și de fabricare de „scenarii fanteziste”.

„Am vrut doar să cunosc situația juridică și financiară a clubului SSC pentru care eram un potențial partener și asta m-a transformat într-un inamic pentru cei care reprezentau acel club. De ce oare? Ce aveau de ascuns? S-au spus minciuni, s-au construit scenarii fanteziste. S-au pornit scandaluri, s-a aruncat cu noroi în oameni care au scris istorie la acest club, în oameni care au ajutat mișcarea sportivă constănțeană. Pentru ce, dacă toți am venit să ajutăm la reînvierea unui club important?

Nu m-au vrut niciun moment lângă ei cei care nu pun preț pe sentimentele fanilor, ci pe propriile interese. Că aveți interese, au început și oamenii din jurul vostru să-și dea seama de ele. Cât credeți că le mai puteți ascunde? Vreți să deschidem subiecte sensibile pentru voi, cum ar fi contracte de echipament din banii publici pe sume amețitoare sau salarii și funcții în care v-ați pus singuri? Despre angajații ale căror nume nu vreți să le rostim ca sa nu aveți probleme acasă? Nu vorbiți cam des de propuneri de 1 pauză și 2 final? De jucatori aduși cu dedicație ca sa se întoarcă ceva în anumite buzunare? Sau de spații comerciale din cadrul stadionului pe care le-ați subînchiriat? Unde se duc banii încasați din chirie? De asta vă temeți să prezentați situația la zi a clubului? STOP, FARUL NU ESTE JUCĂRIA VOASTRĂ!”, a mai transmis Marica.

Etichetat cu: , , , , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN

Comenteeeezi?!!

Comentati exclusiv pe SPTFM.ro...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj842
2FCSB745
3Sepsi Sfantu Gheorghe743
4Dinamo Bucuresti741
5Gaz Metan Medias740
6FC Botosani642
7Astra Giurgiu641
8U Craiova 1948541
9Dunarea Calarasi54-1
10Concordia Chiajna440
11FC Viitorul440
12AFC Hermannstadt44-3
13Poli Iasi24-7
14FC Voluntari14-4