Edward Iordănescu, înaintea meciului cu Malmo: „Avem în faţă o echipă pe care am studiat-o”

CFR Cluj va juca marți, meciul din turul secund preliminar al Ligii Campionilor, împotriva suedezilor de la Malmo. Partida se va disputa de la ora 19:00 și va putea fi urmărită și pe site-ul nostru, www.SPTFM.ro.

Antrenorul Edward Iordănescu a prefațat această întâlnire în cadrul unei conferințe de presă și a dat de înțeles că și-a analizat foarte atent adversara.

„Suntem în faţa unei duble manşe extrem de importante pentru club, pentru oraş, pentru suporteri, pentru noi toţi. O dublă manşă care trebuie tratată ca atare. Avem două jocuri şi trebuie să le tratăm foarte bine. Avem în faţă o echipă pe care am studiat-o, pe care o înţelegem, o echipă valoroasă, foarte echilibrată, cu o medie de vârstă foarte bună pentru performanţă, aproximativ 27 de ani, ceea ce înseamnă experienţă.

Mai mult, e o echipă care are în componenţă foşti şi actuali internaţionali şi mulţi jucători obişnuiţi cu ceea ce înseamnă cupele europene. Am văzut că gestionează bine jocurile şi momentele de joc, ştiu când să accelereze, când să temporizeze, au maturitate în joc şi ştiu să profite de orice oportunitate.

Odată cu schimbarea antrenorului, echipa a intrat pe o pantă ascendentă, e din nou eficientă şi se află pe un drum bun. E o echipă extrem de echilibrată, cu multă calitate individuală, are un caracter nordic, gabarit, puetere şi disciplină tactică. Nu refuză un joc de luptă, dar are şi calitatea individuală pentru a produce un fotbal bun. Excelează la jocul colectiv, chiar dacă are şi individualităţi.

E important să mergem mai departe, să avem caracter, personalitate, să fim exacţi şi să fim eficienţi. E nevoie să fim şi pragmatici în astfel de jocuri. Antrenez o echipă care are jucători de valoare, cu experienţă şi sunt sigur că împreună putem să reuşim un joc foarte exact şi să obţinem un avantaj cât de mic posibil pentru retur, pentru că acolo ne aşteaptă un meci de foc şi am văzut că aduc foarte mulţi oameni la stadion. Nu va fi uşor să avem meciul decisiv în deplasare, dar suntem pregătiţi să dăm totul şi să mergem mai departe”, a declarat Iordănescu, la conferinţa de presă.

Etichetat cu: , , , ,
Postat în FOTBAL EXTERN, Liga Campionilor

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj482421
2U Craiova 1948452421
3FCSB452419
4Astra Giurgiu362411
5Sepsi Sfantu Gheorghe36248
6FC Botosani3524-1
7FC Viitorul3424-2
8Poli Iasi3424-7
9AFC Hermannstadt2924-4
10Gaz Metan Medias2924-7
11Dinamo Bucuresti2824-9
12Dunarea Calarasi2224-9
13Concordia Chiajna1824-23
14FC Voluntari1724-18